Geoană trădează „mica lovitură de stat”

Geoană trădează „mica lovitură de stat”

Liderul social-democrat susţine că miniştrii săi nu au avizat ordonanţa anti-parlament şi consideră că actul normativ are „probleme serioase”, inclusiv constituţionale.

Social-democraţii s-au grăbit ieri să le paseze partenerilor democrat-liberali şi premierului Emil Boc toată responsabilitatea adoptării ordonanţei anti-parlament. Liderul PSD Mircea Geoană a declarat că nu există niciun aviz de la miniştrii social-democraţi pentru actul normativ care prevede că legile a doptate pot fi modificate înainte de intrarea lor în vigoare.  Deputatul PSD Titus Corlăţean a calificat actul normativ drept o „catastrofă juridică”

„Eu cred că această ordonanţă are probleme serioase, atât din punct de vedere al modului în care parlamentul se va uita la această ordonanţă, pentru că se modifică dramatic legea fundamentală a legiferării în România şi, îndrăznesc să spun, chiar şi de natură constituţională, pentru că modificarea unei legi promulgate pentru viitor reprezintă în mod cert un lucru care este neconstituţional”, a spus el.

La rândul său, deputatul PSD Titus Corlăţean a calificat actul normativ drept o „catastrofă juridică”. Mai mult, el a spus că l-a sunat pe ministrul pentru relaţia cu parlamentul, Victor Ponta, pentru a-i cere lămuriri.

Potrivit lui Corlăţean, Ponta i-a spus că proiectul de ordonanţă a fost strecurat pe agenda şedinţei de guvern la capitolul „diverse”, iar el, personal, nu şi-a dat avizul pentru aprobarea actului normativ.

Ministrul pentru relaţia cu parlamentul a evitat să comenteze declaraţiile colegului său de partid. Ponta a precizat, pentru evz.ro, că atâta timp cât este membru al cabinetului Boc este solidar cu toate actele guvernului şi refuză să comenteze pe fond ordonanţa de urgenţă potrivit căreia actele normative pot fi modificate sau abrogate înainte de intrarea lor în vigoare. „Nu pot comenta nimic. Cereţi punctul de vedere al Ministerului Justiţiei, care este iniţiator”, a spus el. PNL vrea ordonanţa la Curtea Constituţională Liberalii au cerut ieri Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu ordonanţa privind modificarea şi abrogarea înainte de intrarea în vigoare a legilor adoptate de parlament. “Nu încape nicio îndoială că ordonanţa este neconstituţională”, a comentat liderul PNL Crin Antonescu, adăugând că guvernul instituie „o cenzură asupra puterii legislative”.

La rândul său, primvicepreşedintele PNL Ludovic Orban a spus că ordonanţa are efectul unei lovituri de stat, deoarece desfiinţează parlamentul. Ordonanţa arată “faţa diavolească a lui Boc şi a celor care conduc acest guvern”, a comentat el. Ministerul Justiţiei spune că nu-i nicio problemă

Ministerul Justiţiei, care este iniţiatorul ordonanţei, se apără invocând argumente teoretice. Secretarul de stat Alina Bica a declarat ieri că, înainte de intrarea lor în vigoare, guvernul nu poate modifica legi prin ordonanţă de urgenţă deoarece nu s-ar justifica urgenţa situaţiei.

Punctul de vedere este susţinut şi de ministrul justiţiei Cătălin Predoiu, care a declarat că actul normativ vine de fapt în ajutorul parlamentului acoperind o lacună în tehnica legislativă. „Acea ordonanţă modifică un text din legea privind tehnica legislativă, complinind o lacună. Este o mistificare în legătură cu atribuţiile parlamentului şi a executivului. Nu are nicio legătură. Veţi vedea că nu este vorba despre nicio atingere adusă puterii parlamentului, dimpotrivă, punem la dispoziţia parlamentului un mijloc de tehnică legislativă care lipsea din acea lege”, a declarat Predoiu.

Declaraţiile vin în contextul în care, de la începutul anului şi până la adoptarea acestei or do nanţe, guvernul a aprobat nu mai puţin de 61 de acte normative de acest fel.

„Urgenţa” unora dintre ele era legată de interese de partid sau de imagine, cum este cazul ordonanţei privind politizarea de concentratelor sau cea referitoare la cumularea pensiei cu salariul. (A contribuit Roxana Preda) AVIZ

Consiliul Legislativ a fost ignorat de guvern

Guvernul nu a ţinut cont în adoptarea ordonanţei de avizul Consiliului Legislativ care avertiza că prevederea privind modificarea legilor înainte de intrarea în vigoare nu există în legislaţia altor ţări europene.

Mai mult, în documentul înaintat executivului se atrăgea atenţia că textul ordonanţei vizează toate actele normative, nu doar la situaţii particulare.

În consecinţă, Consiliul Legislativ i-a recomandat guvernului să reconsidere propunerea şi, eventual, o astfel de prevedere doar la excepţii. „Relevăm faptul că, din consultarea legislaţiei comparate, nu au fost regăsite soluţii asemănătoare în legislaţiile altor state europene care să permită intervenţii legislative asupra actelor normative care nu sunt în vigoare. Dacă intenţia iniţiatorului vizează doar anumite acte complexe, gen coduri, pentru care intrarea în vigoare se face după o perioadă îndelungată, pe parcursul căreia, datorită schimbărilor pe plan economic, social sau politic s-ar impune intervenţii asupra acestor acte, este necesară instituirea unei excepţii referitoare doar la aceste cazuri. Pe cale de consecinţă, apreciem că soluţia propusă ar trebui reconsiderată”, se arată în documentul Consiliului Legislativ, citat de Mediafax.

Secretarul de stat Alina Bica a explicat că nu s-a luat în considerare argumentul Consiliului legislativ deoarece alte ţări nu au legi privind norme de tehnică legislativă. CITIŢI ŞI:

Boc a dat o mică "lovitură de stat"

Ordonanţa Boc a fost dezbătută şi în emisiune "Evenimentele zilei" de la B1, care se difuzează zilnic, de luni până joi 14:00 - 18:00 şi vineri 14:00 - 17:00.

Puteţi intra în direct cu emisiunea „Evenimentele zilei” pe YM, pe ID-ul evztv, în intervalul orar menţionat mai sus. De asemenea, ne puteţi contacta şi prin email, la evztv@evz.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News