Disputele zilnice cu fiul meu de șapte ani despre ce are voie și ce nu are voie să facă culminează, de multe ori, cu „Nu ești șefa mea. Eu decid ce am voie să fac”.

Cu fiica de 11 ani, show-urile sunt și mai acide. Este în etapa în care ar face orice să ne contrazică. Părinții colegilor ei îmi povestesc cum sunt amenințați cu reclamații la Protecția Copilului, pentru lucruri banale, gen atenționarea că nu mai mănâncă dacă nu vin atunci când li se pune masa. Sunt etape prin care am trecut cu toții. Diferența este că acum părinții sunt învățați să nu folosească atitudini care ar complexa copilul și i-ar distruge încrederea în sine, iar copiii știu câte ceva despre drepturile lor și, poate, prea puține despre obligații. Din ce în ce mai frecvent auzim despre generațiile pierdute ale Europei, de la care sunt așteptate revolte. Sunt descriși drept niște mici monștri și răsfățați crescuți în puf. Poate că ar trebui să acceptăm că, pur și simplu, copiii de astăzi sunt altfel. Învață repede și nu neapărat citind. Nu mai vor să facă cu orele teme. Refuză să mai parcurgă „Amintiri din copilărie” și „Toate pânzele sus” și nu se sfiesc să caracterizeze literatura română drept una „plină de țărani triști”. În același timp, nu lasă din mână jurnalele pentru puști și puștoice și știu, foarte devreme, lucruri în ton cu vremurile: cum să conecteze televizorul cu orice device, din primii ani de viață, poartă discuții extrem de creative, legate desigur de subiectele lor favorite, gen cum să facă următorul nivel dintr-un joc, ajung să dea și să treacă din clasa a V-a de testări care în trecut erau date la facultate etc. Academicianul Solomon Marcus spunea că, la discuțiile purtate prin țară cu tineri foarte dotați intelectual, a fost uimit de faptul că nu citeau foarte mult. Aveam așadar de-a face cu alt tip de copii. Marea problemă de care se vor lovi va fi faptul că joburile pentru care vechile generații au decis să îi pregătească nu mai sunt, în mare parte, în pas cu momentele pe care le trăiesc. Iar asta e marea capcană în care sistemele de educație îi trag. Ca părinți, tot ce putem face este să îi lăsăm și să îi susținem pe cât putem să își găsească drumul. Oricât de altfel va fi el.