Ofițerul curier-ilegal Nemeți a făcut parte din Unitatea „Fantome”, fiind cooptat în „Celula” destinată lichidării dușmanilor lui Nicolae Ceaușescu. Ofițerii deplin conspirați din spionajului românesc, trădati, jefuiți și asasinați de camarazii din Centrală

Continuăm astăzi prezentarea celor mai importante extrase din interviul acordat de generalul de informații Cornel Biriș, fostul șef al Unității „Fantome”, Revistei Periscop, publicație a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe. Așa cum am arătat în episodul anterior, ofițerul de informații externe Cornel Biriș și-a desfășurat activitatea timp de peste 30 de ani în cadrul celei mai secrete unități a oricărui serviciu de spionaj din lume: cea supranumită la noi „Fantome”. Practic, a trecut prin toate funcțiile și compartimentele acestei muncii speciale, de la cele de execuție, la cele de comandă, iar când a trecut în rezervă, în anul 2002, era șeful acestei unități.

Pentru că revista Periscop se adresează, în principal, profesioniștilor din domeniul muncii de informații externe, alături de spusele generalului, vom încerca să lămurim pentru cititorii noștri aspectele mai puțin de înțeles celor din afara breslei. Dacă până acum ne-am referit doar la definirea și prezentarea categoriei ofițer-„fantomă” și la specificul muncii de spionaj pe această linie, astăzi intrăm într-un un subiect absolut incendiar. Una din întrebările puse de generalul Petru Neghiu a ridicat cortina de pe o veritabilă scorbură întunecată, plină cu șerpi veninoși. Ea s-a referit la conținutul unei cărți publicate de către Cornel Nemeți, fost ofițer în cadrul Unității „Fantome”.

Întrebarea pusă, prin răspunsurile primite de la generalul Cornel Biriș, s-a dovedit a fi o cheie cu care s-a deschis o veritabilă Cutie a Pandorei, din care au ieșit o sumedenie de duhuri rele. Existența în cadrul Centralei românești de spionaj a Unității 0544/R, cu principală sarcină executarea de asasinate la ordin, date despre asemenea misiuni criminale, printre care și atentatul terorist, cu bombă, de la postul de radio „Europa Liberă”, de la începutul anului 1981, precum și misiuni de identificare, localizare și lichidare a unor oameni, executate de această unitate, fac obiectul principal al acestui episod.

 

Unul dintre momentele cele mai importante ale interviului din Revista Periscop a fost acela în care generalul Cornel Biriș a fost întrebat ce părere are despre cartea scrisă de Cornel Nemeți, „Ultimul curier ilegal - Memoriile unui spion român”, în care se fac „publice nu numai informații, dar și documente cu grad înalt de secretizare.”

 

CIA, primul cititor a lui Devine

Răspunsul dat de general este unul deosebit de tranșant și cu un conținut semnificativ de informații inedite, în premieră: „Citesc în prezent cu interes deosebit o carte intitulată „Good hunting”, povestea unui maestru al spionajului american, Jack Devine, fost șef al diviziunii de operațiuni clandestine din CIA. La începutul acestei lucrări memorialistice, într-un colțișor al paginii, se află următoarea precizare: „Toate faptele, opiniile și analizele exprimate aparțin autorului și nu reprezintă poziția oficială sau viziunea CIA. Acest material a fost verificat de către CIA pentru a preveni dezvăluirea unor informații secrete.”

Și atunci, dacă noi tot ne străduim să construim o democrație reală, cu reguli și norme care să prevină haosul și dezordinea, de ce nu învățăm de la principalul partener din Intelligence? De ce evităm să luăm măsuri de prevenție și admitem devoalări care, în mare măsură, aduc prejudicii activității de informații externe, mai ales că în mare parte sunt construite pe ipoteze și zvonuri? De ce lăsăm ca oameni care și-au dedicat viața și activitatea pentru munca de informații să fie tăvăliți în noroi de dragul unor răzbunări? De ce?”

 

Cui prodest?

„În ceea ce îl privește pe Nemeți, putem sublinia în esență mai multe aspecte: Ne punem întrebarea, în ce scop a fotocopiat și păstrat documentele care apar în memoriile sale și care au un caracter „strict secret”? Au mai fost folosite oare și în alte situații anterioare? Dacă da, când, unde și cui au fost date? Nu putem noi răspunde la aceste întrebări, atâta timp cât în statul de drept există organe specializate, care au prevăzute în atribuții clarificarea unor astfel de acte infracționale. Dacă am fi inițiat o astfel de verificare, noi, cei care apărem în relatările autorului acestei infracțiuni, am fi fost acuzați că ne dezvinovățim și căutăm să acoperim faptele săvârșite.

Personal am primit mai multe semnale potrivit cărora, domnul Teodor Meleșcanu - pe atunci director al Serviciului de Informații Externe - ar fi dorit să poarte o discuție cu mine privind această lucrare. Am tot așteptat! Degeaba! Am așteptat, la fel, și după primirea unor alte semnale potrivit cărora următorul șef al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, ar fi dorit și el o discuție cu mine în acest sens. Tot degeaba! Nu s-a produs nimic!”

 

Apare și un spion de-al lui Moruzov

„Ne mai punem și o altă întrebare: de ce oare toți foștii șefi și colegi ai numitului Nemeți suntem proști, hoți și diletanți? Bineînțeles, sunt și două excepții. Prima excepție este col. Gălățeanu. Este ofițerul care l-a selecționat și pregătit pentru aducerea în unitatea noastră. Era cunoscut că a făcut parte din vechiul Serviciul Secret de Informații (SSI), un tip „uns cu toate alifiile” cum îi plăcea să i se spună. Ulterior a fost trecut în rezervă pentru faptul că a inițiat și a ascuns acțiuni întreprinse de el însuși, pentru ca fiica sa să poată pleca din țară printr-o căsătorie cu un cetățean străin. Acțiunea a fost considerată act de trădare în acele timpuri.”

 

Bani la discreție

„Cea de-a doua excepție este col. Sergiu Nica, fostul șef al celebrei subunități 0544/R, înființată de gen. Pleșiță pentru a executa sentințele judecătorești de condamnare la moarte date în cazul „trădătorilor”. La aceste acțiuni a participat cu succes și cu rezultate notabile chiar Cornel Nemeți, autorul memoriilor în cauză. De fapt, aprecierea dată lui Nica Sergiu este făcută în urma faptului că acesta îi înmâna sume importante de valută, la plecările în misiuni externe pe linia acestei formațiuni. Calitatea sa de „curier ilegal” îi conferea dreptul de a cheltui sume importante, fără a prezenta ulterior documente justificative din care să rezulte natura acestora.”

 

Fără killeri!

„În ceea ce mă privește pe mine, nu mă mir că mi-au fost atribuite tot felul de murdării, întrucât eu am întocmit raportul cu propunerea de trecere în rezervă a lui Nemeți. Am făcut asta, atunci când am constatat că nu se ia nicio măsură în ceea ce îl privește, pentru acțiunile criminale săvârșite în exterior asupra unor foști colegi, condamnați la moarte ca trădători. În acest sens am avut sprijinul total al șefului SIE, Cătălin Harnagea. Acesta, spre cinstea lui, nu a conceput sub nici o forma ca în rândul cadrelor active să mai activeze ofițeri care să fi participat la astfel de acțiuni criminale.

Ne mai surprinde și amnezia care l-a cuprins pe ofițerul-memorialist în timp ce scria pasajele care se referă la activitatea sa în Unitatea de „Lichidări”, 0544/R. Autorul nu își mai aduce aminte de acțiunile în care a fost angrenat. Nu își aduce aminte nici de acțiunea din Elveția, în care a lăsat pe viață fără picioare o astfel de „țintă” bănuită că a pactizat cu dușmanul, detonând cu telecomanda o bombă pe care a plasat-o sub autoturismul acestuia.”

 

Bomba de la Europa Liberă

„Continuând să ne exprimăm surprinderea cu privire la amintirile „memorialistului”, ne mirăm și că acesta a uitat să amintească și de aportul său la tentativa de distrugere a postului de radio Europa Liberă. Oare să-i pară rău că acțiunea nu a reușit? Din documentările prealabile la care și el a participat, nu a rezultat că birourile postul de radio în limba română se află într-o clădire situată mai departe de gard decât cele ale postului în limba cehă? Sau poate au fost rușinați că nu au reușit să arunce până acolo rucsacul cu exploziv? Nu știm, iar el nu ne spune.

În mai multe rânduri, aflându-se într-o plăcută dispoziție bahică, a relatat în fața mai multor colegi că el ar fi plasat bomba la postul de radio amintit.

 

A precizat în aceleași ocazii că „doar nu eram prost să sar gardul ca să ajung la clădirea unde se afla secția română a postului, așa că am plasat rucsacul lângă clădirea aflată aproape de gard”, acolo unde de fapt era situată secția în limba cehă.

De asemenea, ne întrebăm de ce nu ne spune cine a fost „cetățeanul elvețian” care, după atentatul de la Europa Liberă, în trenul cu destinația Elveția, le-a înmânat lui Johannes Weinrich si Magdalenei Kopp, alias „Lilly”, colaboratorii lui Ilich Ramirez Sanchez, supranumit „Carlos Șacalul”, documente de identitate și călătorie contrafăcute pentru cei doi, care au fost folosite la plecarea lor din Germania.”

 

Totul de vânzare!

„Ne mai punem, de asemenea, multe alte întrebări și cu privire la posibilitățile materiale ale ofițerului memorialist. Deși era singurul producător de venit din familie, soția sa fiind casnică, iar cele două fiice, elevă și studentă, a reușit cu grijă să-și „chivernisească” bănuții câștigați pentru a putea cumpăra o casă în cartierul Gării de Nord, prețurile imobilelor din zonă fiind măricele la data achiziționării. Nu este singura reușită materială a sa, dar din motive obiective, ce țin de conspirativitate, multe alte exemple nu mai putem da, dar există informații foarte relevante cu privire la dobândirea și a altor bunuri imobiliare, proprietăți de drept ale unor foști ofițeri speciali, pe care le avea în administrare. Sau poate au mai fost și alte surse de venit, în afara celor care țineau de desele sale deplasări în misiuni externe. Documentele ultrasecrete pe care le-a publicat în cartea sa demonstrează cu prisosință că Nemeți a avut multe de vândut!

În încheierea răspunsului la această ultimă întrebare, printre multiplele neclarități pe care le am, trebuie să recunosc deschis și clar că am și o mare certitudine. Chiar din capul locului, din titlu, Nemeți a spus un mare adevăr. A fost cu adevărat, și la propriu și la figurat, ”Ultimul curier ilegal„.”

 

Dulce ca mierea e glonțul patriei. Ofițeri-„umbre”, condamnați la moarte fără drept la apărare

 

După trădarea și fuga la americani a fostului adjunct al șefului Departamentului de Informaţii Externe, generalul Ion Mihai Pacepa, precum și după numeroase alte dezertări ale unor ofițeri de informații, Nicolae Ceaușescu, la propunerea generalului Nicolae Pleșiță, a hotărât lichidarea fizică a acestora. În acest sens, la începutul anului 1981, a fost înființată UM 0544/R, formațiune încadrată cu ofițeri care aveau drept misiune principală depistarea și pedepsirea cu moartea a defectorilor din sistemul de informații externe românesc.

Teoretic, unitatea a fost înființată în scopul de a duce la îndeplinire sentințele de condamnare la pedeapsa cu moartea, pronunțate de judecătorii militari împotriva ofițerilor de informații care se făcuseră vinovați de trădare, practic, a excecutat acțiuni și doar pe bază de simple suspiciuni sau, și mai grav, din ordinele lui Nicolae Ceaușescu. Unitatea a fost comandată, încă de la înființare, de lt. col. Nica Sergiu și a fost dotată cu mijloace specifice asasinatelor de tip mafiot: pistoale cu surdină, puști cu lunetă, bombe cu declanșare controlată, otrăvuri, etc.

Generalul Cornel Biriș zăbovește asupra acestui subiect și evidențiază un aspect extraordinar de important, cu totul necunoscut până acum, acela care ține de abandonarea și condamnarea la moarte a unor ofițeri-„fantomă”, sau „umbre”, cum li se mai spune, fără ca aceștia să se poată apăra în instanță, subliniind posibilitatea ca unii dintre ei să fi fost absolut nevinovați, adică, transformarea lor în vinovați de serviciu, după modelul „Acarul Păun”.

 

Trădători de serviciu

„Analiza faptelor cu privire la unii „trădători” cel puțin asupra acelora care au făcut parte din rândul ofițerilor speciali, din unitatea cu „fantome”, a fost făcută într-o anumită perioadă în care se pare că lucrurile nu puteau fi relatate așa cum au fost în realitate. Fracturile provocate în unele cazuri în sistemele de legătură, care au dus implicit la ruperea legăturii cu acești ofițeri, nu întotdeauna au fost făcute cu intenție și nu numai din vina celor ce executau misiunile în exterior. Oare, ofițerii de legătură din Centrală nu au făcut nicio greșeală în acest sens? Știau oare exact care au fost cauzele care au dus la „tăcerea” unor ofițeri aflați în misiune externă? Știm noi, oare, ce măsuri s-au întreprins asupra lor de către organele de contrainformații din țările respective? Nu! Nu prea știm! Pentru ca unii șefi din Centrală să se disculpe, probabil că a fost mult mai ușor să învinuiască, să-i scoată trădători pe cei absenți, pe cei care nu se puteau apăra. Trist!”

 

Atentatul de la Europa Libera, act terorist imprescriptibil. Carlos Șacalul sau colonelul SIE Cornel Nemeți?

 

Într-un interviu acordat jurnalistului William Totok, de la Europa Liberă, difuzat în 21 februarie, 2011, procurorul general al Berlinului, Detlev Mehlis, dezvăluia câteva chestiuni importante din dosarul Atentatului de la „Europa Liberă”, din 21 februarie 1981:

„La această acţiune au participat mai multe persoane, inclusiv membri ai organizaţiei spaniole ETA. Potrivit dovezilor enunţate în rechizitoriu, Weinrich personal ar fi plasat bomba umplută cu 15 kg de nitropenta lînga una din clădirile postului de radio. Explozia a provocat daune însemnate. Obiectivul propriu zis al acţiunii, adică uciderea unui colaborator român, nu a fost atins. Mai multe persoane, însă, au fost grav rănite în urma acestui atentat, provocînd orbirea unei persoane şi desfigurarea altora. Este evident, şi asta o dovedesc şi cercetările pe care le-am făcut la Bucureşti, atentatul a fost o acţiune de răzbunare a Securităţii române. Acţiunea a fost îndreptată împotriva acestui post de radio care deranja în mod sensibil politica regimului lui Ceauşescu - asta din pricina emisiunilor critice transmise în limba română.”

 

O pistă ignorată

Una din întrebările adresate de jurnalist a vizat cooperarea dintre autorităţile române şi cele germane în ceea ce priveşte elucidarea cazului. Procurorul berlinez s-a arătat mulțumit: „Da, a existat la mijlocul anilor ’90 o colaborare destul de bună. În cursul acestei cooperări s-a dovedit că banda Carlos-Weinrich a obţinut armament din partea Securităţii. Ceea ce era şi mai periculos a fost faptul că Securitatea le-a pus la dispoziţie documente de identitate, carnete de conducere, paşapoarte - toate eliberate pe nume false. Datorită acestui sprijin membrii bandei se puteau mişca nestingheriţi în Europa occidentală şi să pună la cale diversele atentate. Acest aspect s-a putut elucida foarte bine în urma cooperării cu autorităţile române.”

Nu avem cum să ne îndoim de acuratețea cu care procurorul german cunoștea datele din dosarul în cauză. Drept pentru care nu putem decât să fim uimiți de marea distanță dintre imaginea pe care oficialitățile germane și-au făcut-o despre atentatul săvârșit din ordinul lui Nicolae Ceaușescu și adevăratul grad de implicare a ofițerilor UM 0544/R în acel act terorist.

Dacă procurorii germani care au anchetat cazul i-ar fi audiat și pe colegii colonelului Cornel Nemeți, ar fi aflat chestiuni care ar fi putut pune ancheta și pe o altă pistă. Ar fi putut, astfel, consemna declarații din care ar fi reieșit că, potrivit spuselor colonelului Cornel Nemeți, încărcătura explozivă a fost plasată la locul deflagrației chiar de către ofițerul român.

Oricum și oricine ar fi plasat încărcătura explozivă, implicarea românilor într-un act criminal oribil a ieșit ca uleiul la suprafață și este o chestiune de notorietate mondială.