Continuăm, astăzi, cu partea a doua a interviului-documentar realizat cu Gelu Voican-Voiculescu, ex-vicepremier al României în guvernarea lui Petre Roman.

În decembrie 1989, Gelu Voican Voiculescu a apărut la TVR și la CC al PCR. Cum a ajuns el în rândul noii puteri? Zâmbește misterios: „Ieșind în stradă am intrat, alături de alți revoluționari, în studioul TVR și, împreună cu defunctul Mihail Ispas, m-am alăturat lui Ion Iliescu, urmându-l, mai apoi, la MApN, la CC și, din nou, la TVR, unde am participat la redactarea comunicatului către țară al CFSN, citit de Ion Iliescu, pe la ora 23.00, pe 23 decembrie’89”. În acele zile tulburi, a fost înființat Consiliul Frontului Salvării Naționale, entitate în care a fost membru. Cine l-a propus și inclus în CFSN și pe ce criterii? Se enervează, un pic: „Nimeni nu m-a propus! Noi eram acolo și am preluat puterea! O revoluție nu este un act galant, ci reprezintă o discontinuitate, o ruptură în raport cu structurile de putere anterioare”.

 

Propus de Petre Roman ca vicepremier

În 9 februarie 1990 s-a înființat o altă entitate, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, instituție care urma să asigure guvernarea până la primele alegeri libere, din 20 mai ’90, în „Duminica Orbului”. Era vorba de un fel de parlament rudimentar. Vicepreședinți erau: Ion Caramitru, Ion Mânzatu, Karoly Kiraly și răposatul Radu Câmpeanu. Președinte era, evident, Ion Iliescu. Se revoltă: „Nu era un organism rudimentar! A fost o formă nouă de putere legislativă provizorie întrucât nu era rezultatul unor alegeri, care înlocuia «Marea Adunare Națională»”.

El a devenit vice-prim ministru. Ce îl recomanda pentru această funcție? „Am fost viceprim ministru încă din 27 decembrie 1989, când s-au diferențiat structurile de putere în cadrul CFSN: Guvernul și diferite comisii. Am fost propus de Petre Roman. N-aveam nicio experiență, dar presupun că felul în care mă exprimam i-a dat încredere în persoana mea”. Petre Roman a fost, la rându-i, propus de Ion Iliescu. Pe care nu l-a propus nimeni.

Secrete despre decrete

De fapt, ce a fost CPUN? Parlament, că dădea decrete și decrete-legi? Ion Iliescu a zis că nu-i „for legislativ” ci „organ de stat”. Ce era de fapt această entitate? Gelu Voican spune că CPUN a fost o formă provizorie de putere legislativă, cu „valențe multiple”, care trebuia să asigure exercițiul democratic până la primele alegeri libere. În cele câteva luni de existență, CPUN a dat aproape 200 de decrete, din care 24 au fost „secrete”. Ce era așa de de secretos? Dă din umeri: „Nu știu. Este prima oară când aud despre caracterul secret al unora dintre acele decrete”. Curios.

 

Fauna politică a heteroclitului CPUN

CPUN a avut 253 de membri, inclusiv reprezentanți ai minorităților. Componența era astfel: 50% foști membri ai CFSN și 50% restul partidelor, între care și partidele istorice PNL și PNȚCD, dar și nou-înființatul FSN, fiecare cu câte trei membri.

Dar cum se legiferase, deja, că oricine poate forma un partid dacă demonstra că are 251 de membri au apărut și „partidele de buzunar” care au căpușat, practic, adevărații „jucători” politici. Cum așa? Gelu Voican explică, cu oarecare noimă: „Din necesitatea de a asigura o participare largă, a cât mai multor oameni, de diverse opinii la actul politic, existând o mare apetență pentru inițiative cât mai diverse după 50 de ani de partid unic”.

Cu o astfel de adunare heteroclită care cuprindea o grămadă de foști nomenclaturiști comuniști precum Iliescu, Dan Marțian, Alexandru Bârlădeanu și mulți alții din „eșalonul 2” al fostului PCR, foști securiști ca Dumitru Mazilu, erau și foști dizidenți ca Mircea Dinescu și Andrei Pleșu, pastorul Laszlo Tokes și alte „no name”- uri care au făcut, ulterior, carieră în politica mare. Spre exemplu: Călin Popescu-Tăriceanu, Vasile Văcaru, Ion Solcanu, Victor Surdu și Crin Antonescu. Asta pe lângă foști deținuți politici precum generalul Lățea, Radu Ciuceanu, Constantin Ticu Dumitrescu și reprezentanți marcanți ai partidelor istorice ca: Radu Câmpeanu, Ion Rațiu, Corneliu Coposu sau Sergiu Cunescu. Să nu uităm și prezența exotică a preotului Simeon Tatu. Cum se înțelegeau între ei oameni cu convingeri, ideologii și interese diametral opuse? Ce își mai amintește din acele furtunoase dezbateri Gelu Voican? Pare sincer: „Așa cum a urmărit o țară întreagă, în ședințele care durau până noaptea târziu... Retrospectiv, de multe ori, ținuta acelor dezbateri era superioară celor din zilele noastre”.

Papionul lui Ion Rațiu și huiduielile din plen 

În cele cîteva luni de funcționare CPUN a avut mai multe ședințe care au fost televizate în direct. Ședințele erau caracterizate prin dese certuri între participanți. Cuvântările opozanților lui Ion Iliescu în cadrul CPUN erau deseori întrerupte prin tropăieli și vociferări. Criticilor lui Ion Iliescu le era contestată legitimitatea pe motiv că aceștia n-ar fi participat la revoluție. Că n-au stat sub gloanțe. Ce legătură avea papionul lui Rațiu cu ideile sale despre democrație? Gelu Voican este ironic: „Era o formă de a se singulariza de marea masă a reprezentanților obișnuiți, dorind să sublinieze o anumită distincție britanică”. Florin Bădinici, președintele „Clubului CPUN”, îl completează persuasiv: „Papionul era emblema apartenenței lui Rațiu la serviciul secret englez MI6. Lucru pe care opinia publică l-a aflat mult mai târziu”. În fine, despre morți numai de bine.

Și cine erau cei mai huiduiți dintre „cuvântători”? Fosta eminență cenușie a Guvernului Roman nu dă nume: „Huiduiala era o stare de spirit fluctuantă care n-avea un caracter politic, ci era expresia exteriorizării unei particularități vulgare impregnată de pe stadioane”.

 

Hazul lui Mircea Dinescu și descinderea minerilor în Dealul Mitropoliei

O prezență pitorească în CPUN a fost poetul Mircea Dinescu. În dezbaterile ședințelor televizate, care durau câte o zi întreagă, acesta era deosebit de activ. Era sarea, piperul și ardeiul iute al unei instituții care se vroia serioase. Ce amintiri are Gelu Voican Voiculescu despre acesta și acele aprige polemici verbale? Stă, puțin, pe gânduri: „Nu am amintiri concrete, ci doar hazul stârnit de replicile sale pline de vervă”. O mineriadă a avut loc în zilele de 18 și 19 februarie 1990. În Piața Victoriei s-a lăsat cu sânge. Ortacii din Valea Jiului au intrat și în sala de ședințe a fostului CPUN. Ce s-a întâmplat și cum au decurs și s-au calmat lucrurile? Gelu Voican-Voiculescu simte nevoia să muștruluiască reporterul: „Comiteți o eroare de memorie. La 18 februarie a fost un atac violent asupra clădirii Guvernului care a fost devastată. A doua zi, pe 19 februarie, 20.000 de mineri intenționau să vină în București din solidaritate cu noi, cu Guvernul. Zburând cu un elicopter la Petroșani am reușit să descurajăm această inițiativă. Echipa cu care am fost acolo cuprindea reprezentanți din tot spectrul politic: Cazimir Ionescu, Florin Bădinici, regretatul Virgil Vâță, Radu Ciuceanu, Ștefan Kiraly și alții... În timp ce ne apropiam de Petroșani am văzut două garnituri de tren, pline cu mineri, îndreptându-se spre București. Pe una am reușit să o oprim, zburând la Craiova. Apoi, am ajuns înaintea minerilor la București. I-am văzut în Piața Victoriei bine supravegeați de jandarmi și, în clădirea guvernului, au avut loc discuții cu reprezentanți din toată sfera politică. Am izbutit să-i convingem să plece în aceeași seară înapoi pentru a se evita incidentele produse în 28-29 ianuarie, când au venit prima oară. Au fost escortați de jandarmi. Personal a fost în Gara de Nord să mă conving că n-a mai rămas niciunul.

Au trecut aproape 30 de ani și trăim în aceeași paradigmă hidoasă

Revoluționarul Florin Bădinici, președintele „Clubului CPUN”, punctează, la final: „CPUN a avut un rol primordial în instaurarea democrației după mai bine de 50 de ani de totalitarism. A arătat cum trebui să fie condusă o țară de către niște oameni care erau mai puțin pregătiți ca atare, dar care aveau dorințe spre mai bine. Iar aceste dorințe erau mai puțin îndreptate către binele lor personal, așa cum nu se întâmplă în ziua de azi”. Revoluționarul spune că, pe atunci, totul era o efuziune: „Ședințele erau furtunoase, dar aveau o finalitate pozitivă. Oricât de mari erau diferențele între vârstele, trecutul și educația fiecărui membru prezent se ajungea la un consens care era de bun-simț și de viitor. CPUN-ul a reprezentat un mod viu de face o politică legislativă pentru o țară aflată pe un drum nou!”. Bădinici conchide: „Din când în când, discursurile erau asezonate cu câte o intervenție a lui Mircea Dinescu care destindea starea de spirit”.

Au trecut, de atunci, aproape trei decenii. Parlamentul de astăzi pare o glumă proastă dacă te gândești la acel prim for legislativ, aparent democratic.