Gelu Voican Voculescu, audiat în dosarul Mineriadei

Gelu Voican Voculescu, audiat în dosarul Mineriadei

Fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu este audiat, astăzi, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), în dosarul Mineriadei din 1990 în care a fost inculpat pentru infracţiuni contra umanităţii.

La finalul lunii decembrie 2016, Gelu Voican Voiculescu susţinea că inculparea sa şi a celorlalte nume din conducerea statului român din 1990 reprezintă ''o diversiune comandată pentru a-l scoate din impas pe preşedintele Klaus Iohannis''.

''Este o diversiune comandată pentru a-l scoate din impas pe preşedintele Iohannis şi a da o altă întorsătură atenţiei publice de la aşteptarea desemnării candidatului de prim-ministru. Atunci repede s-au găsit în momentul ăsta, înainte de Crăciun, să anunţe inculparea noastră. Sunt moduri scandaloase de a utiliza justiţia în scopuri politice de moment'', a declarat Gelu Voican Voiculescu pentru jurnaliștii prezenți la Parchet. În acest dosar mai sunt cercetați Ion Iliescu, Petre Roman și alte persoane care au avut rol de conducere în acele momente.

Ne puteți urmări și pe Google News