De la Charles Boyer („I loew iú... Iu setă mai hartă on faiér!”) n-a mai văzut Parisul atâtea giugiuleli ca la Trump cu Macron plus doamnele aferente. Îmbrățișări, pupături, strângeri de mâini, ciupituri, bătăi pe umăr, apucări de talie, obraji apropiați tandru, semne cu ochiul...

Securea războiului, amarnic fâlfâită cu numai câteva zile în urmă, ruginește acum pe fundul Senei. Uitat este prietenul american Jim, care înainte mergea des la Paris, dar acum se teme de terorism: „Parisul va fi foarte bine”, a clamat Trump, „pentru că aveți un mare președinte!” Uitată este criza în care liderul american a târât Occidentul: Macron a devenit primul președinte francez care a vorbit englezește la Palatul Elysée, de dragul oaspetelui său. Iar fanfara franceză a cântat muzică americană la defilarea de 14 iulie.

În cele două zile petrecute de Trump la Paris, Macron a țopăit ca un mânzoc bucuros că este băgat în seamă de armăsarul hergheliei. Estimp, într- un colț de grajd, bătrâna iapă Holsteiner morfolea indignată un pai crâmpoțit.

Om de afaceri până-n măduva oaselor, Trump face politică internațională cum știe el mai bine: ca un geambaș. Vinde și cumpără după interes. Cinic, rece, calculat. În fața blocadei cvasi-mondiale care i s-a ridicat împotrivă, a intuit rapid că singura strategie posibilă este dezbinarea. Drept care dezbină la greu. Biciul și zăhărelul sunt armele sale favorite. Nu are nici o problemă să pupe acolo unde a scuipat, câtă vreme asta îi creează un avantaj. „Politica nu este cel mai frumos loc de pe pământ”, a ridicat Trump din umeri la Paris, întrebat de întâlnirea dintre fiu-său și avocata din Rusia. Breșa pe care în numai două zile a reușit să o provoace între Macron și Merkel, bimotorul Europei, la care Establishmentul a lucrat trei ani să-l inventeze și să-l îmbine, este doar un exemplu că stratagema americanului dă roade.

Printre primii lideri politici care l-au sunat pe Trump să-l felicite, după alegerea sa, a fost Tsai Ing-Wen, președinta Taiwanului. Noul ales a răspuns frumos la telefon și a stat de vorbă câteva minute bune cu simpatica doamnă, spre oripilarea opiniei publice. Era primul președinte american, din 1979 încoace, care își permitea să sfideze astfel marea Chină.

Casandrele din presă au prezis război rece cu Beijingul și izolare internațională. Aiurea! Peste patru luni, președintele Xi și soția mergeau joviali în vizită la reședința de lux a lui Trump de la Mar-a-Lago, în Florida. Numai lapte și miere, „The Donald” a găsit de cuviință ca la desert, când își trata oaspetele cu „cel mai bun tort pe care l-ați văzut vreodată”, să-l anunțe că rachetele Tomahawk americane tocmai lovesc o bază aeriană a Rusiei din Siria. Xi și-a înghițit stoic tortul. Nici o repercusiune.

Ba, câteva luni mai târziu, China a rupt contractul de achiziții de cărbune din Coreea de Nord și a anunțat că de acum va importa huilă din Statele Unite. Lovitură cumplită pentru Phenian, a cărei firavă economie atârnă ca de o ață de aceste exporturi.

Însă Trump tot nu a fost mulțumit și l-a acuzat pe Xi că nu face tot ce îi stă în putință pentru a-l pune cu botul pe labe pe Kim. Altfel zis: joc dublu. Drept care, la sfârșitul lui iunie, aprobă o spectaculoasă vânzare de armament în valoare de 1,4 miliarde de dolari către mai vechea sa amică, președinta Taiwanului, înfigând o sulă în coasta Chinei.

Nici de data asta nu a izbucnit vreun război: americanul și chinezul și-au strâns mâna numai zâmbet la summit-ul G-20 din 7-8 iulie, de la Hamburg.

O altă lecție de real politik a fost turneul geambașului de la Casa Albă în Orientul Mijlociu, la sfârșitul lunii mai. În Arabia Saudită, în fața liderilor din 50 de țări arabe, Donald Trump a ținut un discurs istoric. Spre stupefacția regilor, șeicilor și emirilor, acesta a vorbit deschis despre „terorismul islamic” (lucru scandalos pentru Corectitudinea Politică) și a bătut cu pumnul în masă înaintea înaltelor capete îmbrobodite, cerându-le să înceteze cu finanțarea rețelelor teroriste.

Ca să îndulcească șfichiul de bici, Trump le-a fluturat arabilor și un morcov gras: un contract de vânzări de arme de 110 miliarde de dolari pentru Arabia Saudită, lidera țărilor din Golf.

Efectul a fost cvasi-instantaneu: pe 5 iunie, Riadul și aliații săi au anunțat că rup relațiile cu Qatarul, acuzat de finanțarea terorismului islamic. Trump reușise inimaginabilul: o breșă în blocul sunnit. Ceea ce însemna negocieri mai ușoare în Orientul Mijlociu. Nu întâmplător, în acordul de încetare a focului în Siria, încheiat de Trump și Putin, a putut fi cuprins astfel și Iranul șiit, dușmanul de moarte al Arabiei Saudite.

Dar poate că spărtura cea mai spectaculoasă izbutită de Trump a fost cea provocată în miezul Uniunii Europene, prin participarea la Inițiativa celor Trei Mări de la Varșovia, din 6-7 iulie. Cele 12 țări membre ale Inițiativei (toate state UE) formează un adevărat cordon sanitar de la nordul la sudul continentului, între Rusia și Europa Occidentală. Trump a sesizat imediat această poziție strategică și componența care îi este deosebit de favorabilă. Speriați de pericolul militar al Rusiei, iritați de atitudinea de vătaf a Bruxelles- ului și reticenți față de ideologia progresistă impusă de Occident, cei 12 lideri central- europeni au sorbit cuvintele lui Trump, în care acesta le promitea securitate militară și independență energetică față de Rusia și le propovăduia virtuțile familiei tradiționale. A doua zi, la Summit-ul G20 de la Hamburg, Trump a izbutit să dea peste cap frontul comun împotriva sa, plănuit de Angela Merkel, și a introdus în documentul final acceptarea combustibililor convenționali. Exporturile de gaze de șist lichefiate americane pentru Polonia și restul Europei Centrale, peste capul Germaniei și spre disperarea Rusiei, primea undă verde.

Europa cu două viteze, Visul de Aur al Bruxelles- ului, este pe cale să se împlinească: o viteză a UE, în Occident, controlată de Berlin, o alta, a Celor 12, tutelată de Washington.