GAURĂ de 4,5 milioane lei în BUGETUL Statului Român. 11 FIRME s-au ESCHIVAT de la PLATA TVA-ului şi IMPOZITUL pe PROFIT

GAURĂ de 4,5 milioane lei în BUGETUL Statului Român. 11 FIRME s-au ESCHIVAT de la PLATA TVA-ului şi IMPOZITUL pe PROFIT

Crezând că le va ieşi pasenţa dacă reuşesc să păcălească Statul, mai mulţi indivizi care dirijau 11 firme care se ocupau cu comerţul de cereal şi plante tehnice au intrat în vizorul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a identificat o rețea de 11 firme care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 4,5 milioane lei, prin sustragerea de la plata către bugetul de stat a TVA și impozitului pe profit. În noiembrie 2015, DGAF a sesizat procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care, în data de 19.05.2016, au efectuat 40 de percheziţii domiciliare şi la sediile unor societăţi comerciale de pe raza municipiului Bucureşti, judeţelor Constanţa, Brăila, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu, precum şi la sediul unei instituţii din Constanţa.

Pentru sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate în urma comerțului cu cereale, reprezentanții firmelor investigate au organizat un circuit complex în care trei firme justificau cantitățile de cereale deţinute prin înregistrarea în contabilitate a facturilor fictive provenite de la alte opt firme furnizoare, tip fantomă, fiind înregistrate cheltuieli nereale în scopul diminuării bazei impozabile şi obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.

Au fost înregistrate achiziții și livrări fictive de cereale și plante tehnice, în scopul creării unei proveniențe aparent licite. Contravaloarea operațiunilor fictive era virată în conturile firmelor fantomă, iar sumele erau apoi retrase în numerar de la ATM în aceeași zi – în total, în perioada ianuarie 2010-2011, au fost retrași peste 3,88 milioane euro (17.488.381 lei) în numerar.

Demersurile de cooperare interinstituţională între Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism și Direcția Generală Antifraudă Fiscală au fost derulate cu respectarea competenţelor materiale specifice fiecăreia dintre cele două structuri, în condiţiile stabilite prin documentele de cooperare încheiate în acest sens.

 

Ne puteți urmări și pe Google News