Evenimentul Zilei > Social > Gaspar Noé: „Nu pricep de ce penisul e mai ofensator decât un cuţit”
Gaspar Noé: „Nu pricep de ce penisul e mai ofensator decât un cuţit”

Gaspar Noé: „Nu pricep de ce penisul e mai ofensator decât un cuţit”

EXCLUSIV. Regizorul argentinian vorbeşte despre motivele pentru care nu practică autocenzura, despre droguri şi despre secvenţele "hard core" din filmele sale.

Cineastul franco-argentinian Gaspar Noé a făcut o pauză de opt ani între două lungmetraje, asta după ce a şocat întreaga lume cu scena de viol din "Ireversibil". Aflat la Cannes (ediţia din 2009), regizorul a discutat despre cum abordează sexul şi violenţa, despre cum viaţa se reduce la beton, becuri şi metrouri, dar şi despre comunităţi incestuoase.

EVZ: Aţi petrecut la fel de mult timp realizând "Enter the Void" ca şi la "Ireversibil"?
Gaspar Noé:
"Enter the Void" a fost mult mai costisitor decât "Ireversibil" şi a durat mai mult, şi în termeni de scriere a scenariului, şi în termeni de filmări. De fapt, nici nu ne aşteptam să fie gata la timp pentru Cannes (ediţia din 2009 -n.r.), am lucrat ca apucaţii în ultimele două luni, dar tot nu e finalizat. Mai avem de remixat sunetul, de adăugat unele elemente şi de distorsionat imaginea în câteva secvenţe. Cred că ultima versiune a lui "Enter the Void" va fi mai sentimentală, mai emoţionantă decât cea pe care aţi văzut-o.

Şi "Ireversibil", şi "Enter the Void" sunt filme provocatoare. Ce fel de instrument este provocarea pentru un regizor?
Nu consider că provocarea e o unealtă. Şi când fac glume în viaţa de zi cu zi, ele au mereu o tentă sexuală, dar nu mi se par provocatoare. E pur şi simplu genul de umor pe care îl am, care iese la iveală când fac un film. Scopul meu nu e să şochez, ci să fac filme care mi-ar plăcea mie şi prietenilor mei. Mie unul îmi plac rollercoasterele – care, în viaţa de zi cu zi, mă sperie şi mă fac să ţip, de aceea le iubesc – şi în domeniul cinematografiei (râde).

Incestul este un tabu social apăsător Dar scena violului din "Ireversibil" nu e tocmai amuzantă…
E drept că te dezgustă şi că ţi se pare greu de urmărit, dar hai s-o spunem pe şleau: violurile din viaţa reală sunt situaţii "hard core" şi se întâmplă la tot pasul. Nu vedeam de ce să pun camera să panorameze, ocultând ce se întâmplă de fapt, pentru ca apoi să revin la imaginea lor odată ce faptul, în cazul de faţă violul, era consumat.

Nu înţeleg de ce e atât de uşor să arăţi oameni care se studiază într-un film narativ, în timp ce e aproape imposibil să arăţi penisul într-o scenă în care un bărbat violează o femeie. Nu pricep de ce penisul e mai ofensator decât un cuţit sau un pistol. La o adică, violurile sunt mult mai frecvente decât omuciderile în viaţa de zi cu zi.

În "Enter the Void" nu există o astfel de scenă însă, doar un accident de maşină, e drept, destul de violent. Dar, per ansamblu, mi se pare că nu există cenzură mai aspră decât autocenzura, pe care oamenii o practică extrem de des. Eu nu o fac. De exemplu, am avut scene incestuoase în primul meu lungmetraj şi eram întrebat dacă există ceva din biografia mea care m-a făcut să le includ, le spuneam acelaşi lucru: uitaţi-vă cât de frecvent e incestul, nu e interzis de lege, în sensul că un frate poate face sex cu sora lui, atât timp cât ambii sunt adulţi şi consimt.

Nu există nicio lege care să împiedice o fată ajunsă la vârsta de 25 de ani să se culce cu tatăl ei. Dar incestul este un tabu social atât de apăsător încât, cum apare într-un film, ţi se spune: "Aha! Vrei să faci pe provocatorul şi controversatul!". Dar nu e deloc aşa.
Tokyo avea energia potrivită pentru film

Într-adevăr, există comunităţi în care incestul e la ordinea zilei…
Oh, da! La pisici! Ele sunt foarte incestuoase, am observat că mereu motanii le lasă însărcinate pe propriile fiice.

De ce aţi decis să filmaţi "Enter the Void" la Tokyo?
Pentru că e un oraş uimitor. La fel e şi să călătoreşti acolo, şi să filmezi acolo. Mi-a plăcut să am în acest lungmetraj două personaje pierdute într-un oraş uriaş care seamănă cu un joc de pin-ball. Tokyio e un decor perfect pentru un film despre droguri, halucinaţii, psihoze. Îmi place amalgamul de lumini strălucitoare şi colorate şi de viaţă de noapte tenebroasă.

V-a influenţat locul în alegerea poveştii sau aţi luat povestea şi aţi transpus-o acolo?
Când fumezi DMT (dimetiltriptamină) – cum face personajul meu principal – şi te afli la Tokyo, te simţi de parcă ai fi în filmul "TRON" (de Steven Lisberger – n.r.). Şi mie Tokyo mi s-a părut cel mai aproape de "TRON". Las Vegas ar mai fi fost o opţiune, dar îl detest, mi se pare că tot timpul duhneşte a bani murdari şi whisky prost. Tokyo miroase bine, avea energia potrivită pentru film…

Nu există niciun pic de "natură" în filmul dv., niciun copac, niciun peisaj. Doar un mediu urban, înţesat de blocuri. Vi se pare ceva tipic pentru vremurile pe care le trăim?
Eu am fost crescut şi am trăit exclusiv în metropole – New York, Buenos Aires, Paris. Pentru mine viaţa înseamnă beton, becuri, metrouri. Nu sunt vreun iubitor de natură. Nu-mi părăsesc oraşul aproape niciodată, eventual ca să plec în vacanţă, dar şi asta se întâmplă foarte rar. Văd viaţa doar printre zgârie-nori.

CONTROVERSĂ

Proiecţie în prezenţa regizorului

Lungmetrajul "Enter the Void", de Gaspar Noé (selectat în Competiţie la ediţia din 2009 de la Cannes) va putea fi vizionat în premieră în România mâine, de la 19.00, la Cinema Studio, în cadrul evenimentului "Les Films de Cannes à Bucarest".

Marţi, de la 12.00, va fi proiectat din nou, de data aceasta în prezenţa regizorului. După film, Gaspar Noé, regizorul argentinian stabilit în Franţa, va sta de vorbă cu spectatorii. Acţiunea filmului – scenariul le aparţine lui Noé şi lui Lucile Hadzihalilovic – se concentrează asupra a doi fraţi, Oscar (Nathaniel Brown) şi Linda (Paz de la Huerta), care, despărţiţi în copilărie în urma unui accident de maşină, şi-au jurat să nu se mai despartă vreodată.

Când el este împuşcat în timpul unei razii efectuate de poliţie, revine sub formă de fantomă pentru a-şi proteja sora. Filmul a avut parte de reacţii contradictorii la Cannes.

"Mi se pare că nu există cenzură mai aspră decât autocenzura, pe care oamenii o practică extrem de des. Eu nu o fac.",
GASPAR NOÉ, regizor

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: