„Galacticii” lui Real sunt cu un picior în sferturile de finală. Trupa lui Zidane s-a impus greu la Bergamo

„Galacticii” lui Real sunt cu un picior în sferturile de finală. Trupa lui Zidane s-a impus greu la Bergamo

Campioana Spaniei, Real Madrid, e cu un picior în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce s-a impus cu scorul de 1-0, în deplasarea de ieri seară, de la Bergamo.

Deşi au evoluat cu un om în plus pe teren pentru mai mult de trei sferturi din meci, „galacticii” au fost ţinuţi în şah de Atalanta, până aproape de finalul întâlnirii de pe „Gewiss Stadium”. Fundaşul francez Ferland Mendy a marcat un gol superb în minutul 86 şi a adus liniştea în lotul trupei pregătite de Zinedine Zidane, înaintea returului de peste trei săptămâni, de la Madrid.

Francezul, impresionat de apărarea Atalantei

„Zizou” a răsuflat uşurat la finalul partidei cu revelaţia ultimelor două sezoane din Seria A şi a vorbit despre dificultăţile cu care s-au confruntat elevii săi în încercarea de a depăşi apărarea bine organizată a formaţiei lui Gian Piero Gasperini.

„Nu am făcut un meci grozav. Chiar dacă am încercat să desfacem apărarea celor de la Atalanta, nu am reuşit să găsim spaţiile necesare. Până la urmă, am obţinut un rezultat bun şi am înscris un gol în deplasare. Există încă o manşă în această dublă şi calificarea rămâne deschisă” a fost reacţia la cald a antrenorului principal al Realului.

Zidane se teme în continuare de italieni

Fotbalul de calitate practicat de Atalanta l-a impresionat pe Zidane, care îşi avertizează jucătorii să trateze cu maximă atenţie returul de pe arena „Alfredo di Stefano”. Tehnicianul în vârstă de 48 de ani, triplu câştigător al Champions League pe banca madrilenilor, surprinde şi anunţă că şansele de calificare sunt de 50 - 50%.

„În opinia mea, există 50 la sută şanse pentru fiecare echipă să treacă în faza următoare a competiţiei. Italienii stau foarte bine din punct de vedere fizic şi se apară excelent. Va fi nevoie să luptăm mult în meciul retur” a tras semnalul de alarmă Zidane.

Gasperini dă vina pe arbitraj

Antrenorul principal al Atalantei, Gian Piero Gasperini, rămâne, la rândul său, optimist şi crede că echipa sa are capacitatea de a răsturna scorul în capitala Spaniei. „Calificarea nu este decisă. Mergem la Madrid să câştigăm. Meciul a fost distrus de acel cartonaş roşu din minutul 17, altfel nu ştiu cum ar fi arătat jocul dacă s-ar fi disputat 11 contra 11” a analizat Gasperini disputa de ieri seară.

Tehnicianul de 67 de ani a dat vina pentru acest eşec pe brigada de arbitri condusă de centralul german Tobias Stieler. „Nu vreau să spun nimic pentru că UEFA mă va suspenda apoi pentru două luni, însă nu este posibil să avem arbitri care nu au jucat niciodată fotbal şi nu pot distinge între un fault simplu şi o intervenţie dură. Dacă nu înţeleg asta, atunci trebuie să îşi schimbe meseria” a încheiat, pe un ton răspicat, Gasperini.