Gafă diplomatică la Washington. Mișcarea a pus SUA într-o lumină proastă

Gafă diplomatică la Washington. Mișcarea a pus SUA într-o lumină proastă

SUA au adus duminică un omagiu fostului preşedinte francez Jacques Chirac, decedat joi la Paris. Condoleanţele au transmise tardiv, notează AFP.

„Dedicându-şi viaţa serviciului public, fostul preşedinte Chirac a acţionat neobosit pentru a păstra valorile şi idealurile pe care le împărtăşim cu Franţa”, a menţionat secretarul de stat american, Mike Pompeo, într-un comunicat.

Şeful diplomaţiei de la Washington a reamintit că fostul preşedinte francez vorbea despre SUA ca despre o „ţară pe care o iubesc, o admir, o respect şi pe care o cunosc bine”, deoarece a studiat şi lucrat în SUA la începutul anilor 1950.

„Nu vom uita niciodată că preşedintele Chirac a fost primul şef de stat care s-a deplasat în SUA după oribilele atentate de la 11 septembrie 2001”, a adăugat Mike Pompeo.

„SUA şi Franţa au stat alături pentru a promova democraţia şi pacea în lume, o relaţie durabilă care continuă şi în prezent”, a subliniat el.

Secretarul de stat nu a spus nimic despre opoziţia preşedintelui francez la conflictul din Irak, în 2003. Acest refuz de a participa la războiul dorit de Washington a provocat o serie de tensiuni între cele două ţări timp de mai mulţi ani.

Mike Pompeo a fost primul responsabil guvernamental american care s-a exprimat după moartea lui Jacques Chirac, la putere între 1995 şi 2007 şi decedat joi la vârsta de 86 de ani.

Fostul preşedinte George W. Bush, artizanul intervenţiei în Irak, nu s-a exprimat nici el, spre deosebire de predecesorul său Bill Clinton care a salutat joi „un om de stat îndrăzneţ şi talentat”.

Casa Albă a informat duminică, la rândul său, că ambasadoarea americană la Paris, Jamie McCourt, va reprezenta ţara sa în cursul ceremoniilor de omagiere care vor avea loc luni în Franţa.

Peste 30 de şefi de stat şi de guvern, printre care preşedintele rus, Vladimir Putin, sunt aşteptaţi la Paris.

 

Ne puteți urmări și pe Google News