Gabriela Firea: „Cu siguranță sunt lucruri de spus, dar le voi afirma în cadru organizat, la partid”

Gabriela Firea: „Cu siguranță sunt lucruri de spus, dar le voi afirma în cadru organizat, la partid”

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, ieri, despre protestul din 10 august, că Primăria nu dă ordine jandarmilor. Vicepreşedintele PSD a răspuns, atunci când a fost întrebată dacă simte tensiuni în partid, că sunt lucruri de spus, dar că le va zice în partid.

Ea a mai declarat, în legătură cu o eventuală demitere a Speranţei Cliseru, că premierul decide acest aspect, adăugând că prefectul nu ar fi fost interesant pentru nimeni dacă nu avea legătură cu ea. Firea a mai spus că nu este o „fericire” pentru un primar să se întâmple astfel de lucruri în oraşul pe care-l administrează, subliniind că nu a dormit în acea noapte.

„Cât priveşte anumite inadvertenţe observate de presă, cu privire la anumite afirmaţii ale doamnei prefect şi a unor reprezenanţi ai MAI, este o anchetă în curs a Parchetului şi pe perioada unei cercetări orice declaraţie este superfluu, pentru că ar putea să afecteze cursul anchetei. Cunosc anumite lucruri, dar nu pot să le exprim public. Aştept rezultatul anchetei. Pot să vă spun, ca notă personală că, în general, nu mă înconjor de oameni care mint”, a subliniat primărița Bucureștiului. Firea a adăugat că Speranța Cliseru nu a informat-o deloc cu privire la cele petrecute, pentru că Prefectura nu este subordonată Primăriei Capitalei.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

„Partidul are nevoie de oameni responsabili!”

Gabriela Firea a afirmat, întrebată dacă simte tensiuni în PSD, că sunt „cu siguranţă lucruri de spus” în acest sens, dar nu vrea să se alăture celor care „împroaşcă cu noroi” și că îşi va spune punctul de vedere în interiorul partidului. „Nu voi face declaraţii politice la o întâlnire pe teme administrative. Chiar dacă ar fi anumite lucruri de spus, le voi afirma într-un cadru organizat, statutar, şi nu mă voi alătura celor care împroaşcă cu noroi munca atâtor oameni”, a declarat Gabriela Firea.

Primărița, care este și vicepreședinte al PSD, a adăugat că partidul are nevoie de „oameni responsabili”: „Este atât de uşor şi de simplu să denigrezi fără să te gândeşti la consecinţe, astfel încât, repet, e nevoie în această ţară şi de oameni responsabili. Eu sper să fie din ce în ce mai mulţi şi îmi place să cred că mă consideraţi o persoană responsabilă care nu pune în pericol aşteptările românilor, care sunt foarte mari la întreaga clasă politică, deci şi la partidul din care fac parte, şi la mine personal, şi întotdeauna mă gândesc la consecinţele afirmaţiilor mele”.