Gabriela Firea: ”decât politician, mai bine casnică”. Ce a făcut-o să se răzgândească pe fosta jurnalistă.
- Maria Pană
- 5 iunie 2024, 16:10
Gabriela Firea, fostă jurnalistă și actualmente politician, a avut un traseu interesant în carieră. Aceasta a plecat din Bacău și a venit în București pentru a face facultatea de Litere. Ulterior a făcut masterul și doctoratul la ASE, pregătire care avea să îi folosească în cariera jurnalistică.
Cariera jurnalistică a început-o în Bacău în anul 1990, iar mai apoi a continuat-o la București. Deja în 1993 a devenit angajat Televiziunii Române unde a făcut reportaje pe domeniul economic. În 1999 primește o ofertă de nerefuzat de la trustul Intact, drept urmare ajunge la Antena 1.
Jurnalistă cu ștate vechi
A devenit prezentatoarea Observatorului și de asemenea realizatoare de emisiuni și pentru Antena 1 și pentru Antena 3. A fost implicată și în managementul a două reviste, care însă nu au avut viață foarte lungă. Cariera politică și-a început-o în 1999, dar trei ani mai târziu a ieșit cu declarația ”decât politician mai bine casnică.
Drept urmaree până în 2012, Gabriela Firea nu a mai apărut în politică. Totuși s-a întors la acest domeniu blamat în august 2012 când se înscrie în PSD și devine parlamentar, mai exact senator. Iar din acel moment pe parte politică, Gabriela Firea nu a mai renunțat la acest domeniu. În 2013 devine președinte al organizației județene Ilfov a PSD.
Ascensiune fulminantă în politică
Apoi primește și funcția de vicepreședinte al partidului la nivel național. În 2014 devine și purtător de cuvânt al aceluiași partid, iar mai apoi a devenit purtător de cuvânt al candidatului Victor Ponta.
În 2016 devine primar al Bucureștiului, după ce a fost desemnată de partid pentru a candida la această funcție. Iar în 2020 redevine senator în Parlamentul României din partea aceluiași partid. Ea a pierdut în 2020 fotoliul de primar al Capitalei în favoarea lui Nicușor Dan.