În 2009, la întoarcerea dintr-o vizită în SUA, Mircea Geoană i-a retras sprijinul politic ministrului de Interne Gabriel Oprea. În 2011, la întoarcerea dintr-o vizită în SUA, lui Mircea Geoană i se retrage sprijinul politic pentru şefia Senatului.

"Pentru că sunt un om responsabil, aşa cum am demisionat din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, pentru a nu periclita guvernarea şi stabilitatea ţării, aşa cum am demisionat din funcţia de Preşedinte al PSD Ilfov, pentru a nu pune organizaţia în situaţia de a se opune deciziilor conducerii partidului, am hotărât să demisionez din calitatea de membru al Partidului Social Democrat".

Acestea au fost cuvintele cu care Gabriel Oprea şi-a încheiat socotelile cu PSD. Era jumătatea lunii ianuarie 2009, la mai puţin de o lună de la formarea guvernului PDL - PSD şi la câteva zile de la celebrul scandal al numirilor în funcţiile de importanţă strategică din Ministerul Administraţiei şi Internelor. O grupare din PSD a cerut capul lui Gabriel Oprea şi Mircea Geoană l-a oferit pe tavă fără să stea prea mult pe gânduri. Şi rău a făcut! Pentru că, dacă nu ar fi fost ameţit de aburii unei victorii care se prefigura, dar care nu a mai venit niciodată, liderul social-demorcat ar fi înţeles două lucruri.

În primul rând, ar fi înţeles că Gabriel Oprea avea dreptate. Iar lunile care au urmat şi mai ales arestarea lui Cătălin Voicu au dovedit că vorbele ministrului aveau acoperire în realitate. În al doilea rând, Mircea Geoană a ratat în ianuarie 2009 şansa de a înţelege cu maximă luciditate cum stau lucrurile în PSD. Ce s-a întâmplat la momentul respectiv a fost mult timp un mister. Abia după arestările din dosarul Voicu publicul a înţeles la ce se referea Gabriel Oprea atunci când, explicând demisia, spunea că a refuzat să numească exponenţi ai crimei organizate în Guvern.

La aproape doi ani distanţă, de la plecarea lui Oprea din partid, Mircea Geoană este pe cale să-şi încheie şi el socotelile cu PSD. 

Acuzat pe nedrept de indisciplină

Paradoxal, cel care l-a împins pe Gabriel Oprea în afara partidului este astăzi în situaţia de a fi el însuşi scos pe uşa PSD. Mircea Geoană simte pe pielea lui cum este să fii acuzat pe nedrept de indisciplină, cum este să ţi se spună că lucrezi împotriva partidului, deşi nu ai nimic să-ţi reproşezi şi să vezi cum toate procedurile sunt călcate în picioare doar ca să fii eliminat mai repede din partid. PSD este o federaţie de interese ascunse construită pe nuclee locale de bani şi putere. Nu şeful de partid face jocurile într-o astfel de formaţiune, ci capii reţelelor care au devenit în timp armătura şi fundaţia PSD.

Cea mai mare eroare a lui Mircea Geoană a fost că s-a crezut şeful partidului şi a trăit cu iluzia că el ia deciziile în PSD. De-acolo i s-au tras toate. Şi eşecul la prezidenţiale, şi pierderea conducerii în partid, şi preconizata excludere din rândurile social-democraţilor. Mircea Geoană nu a înţeles niciodată că rolul lui în PSD a fost de simplu executant căruia i s-a permis o vreme să se creadă decident. Când nu a mai fost util federaţiei, Geoană a fost scos pe uşă fără niciun menajament. A fost chemat la judecată la ora 2 şi un sfert şi executat la ora 1. Însă asta face parte din acel mod de operare cinic şi brutal dezvoltat de-a lungul anilor de PSD şi girat de însuşi Mircea Geoană, ca atunci când l-a împins pe Gabriel Oprea în afara partidului.

Puşi în faţa unei ostilităţie masive

Gabriel Oprea şi Mircea Geoană sunt două cazuri de manual în politica românească. Aceeaşi problemă, două soluţii diametral opuse. Şi unul şi altul au fost puşi subit în faţa unei ostilităţi masive în interiorul propriului partid. Şi unul şi altul au avut dreptatea de partea lor, dar votul colegilor le-a fost împotrivă. Diferenţa stă însă în reacţia pe care cei doi au avut-o în faţa acestei situaţii. Gabriel Oprea nu s-a lamentat pe holurile partidului. Chemat la judecata partidului, a intrat, i-a înfruntat şi a plecat. A demisionat din toate funcţiile şi a fost printre puţinii, poate chiar singurul politician care a plecat prin demisie din fotoliul de ministru direct în opoziţie.

Succesul lui Oprea a venit din capacitatea sa de a înţelege ce i se întâmplă. A înţeles că PSD nu mai este un partid, ci o încrengătură de reţele cu ramificaţii în cele mai oculte zone ale societăţii. A înţeles că deciziile PSD nu au legătură cu interesul partidului, ci cu interesul unor grupări care nici măcar nu se mai obosesc să acţioneze discret, în culise.

Gabriel Oprea a părăsit scaunul cald de ministru, a părăsit organizaţia pe care o adusese în doar câteva luni de pe ultimul loc, printre primele la nivel naţional, s-a despărţit de partidul în care şi-a început cariera politică, alegând să meargă pe propriul drum, creând de la zero o formaţiune politică ai cărei piloni sunt interesul naţional şi dialogul social. A ales oamenii în locul funcţiilor, cu orice risc şi dincolo de orice calcul politic. A creat un partid care asigură stabilitate politică României în vremuri de criză la nivel mondial. Uniunea Naţională pentru Progresul României are, la un an şi jumătate de la lansarea pe scena politică, peste 250.000 de membri, grupurile progresiştilor numără 31 de parlamentari, iar 250 de primari şi-au anunţat decizia de a candida anul viitor din partea Uniunii.

VEZI AICI SCRISOARE PE CARE I-A TRIMIS-O GABRIEL OPREA LUI MIRCEA GEOANĂ DUPĂ RETRAGEREA SPRIJINULUI POLITIC