Gabi Balint, antrenor la CS Universitatea Craiova

Gabi Balint, antrenor la CS Universitatea Craiova

Gabi Balint a preluat conducerea tehnică a formaţiei CS Universitatea Craiova, gruparea Primăriei din Cetatea Băniei.

Balint a semnat un contract valabil până la finalul sezonului cu opţiune de prelungire, conform site-ului oficial al CS Universitatea Craiova.

"Gabi Balint a fost numit oficial în funcţia de antrenor principal al Universităţii Craiova. Gabi Balint va continua munca lui Ovidiu Stângă la cârma Universităţii Craiova. El a semnat cu clubul nostru un contract până în vară, cu opţiune de prelungire", scrie site-ul oltenilor.

Conducerea clubului i-a fixat ca obiectiv noului antrenor promovarea în Liga I. Din staful lui Balint mai fac parte antrenorul cu portarii Silviu Lung şi preparatori fizici Laurens Ebben şi Cornel Blejan.

Gabi Balint îl înlocuieşte în funcţie pe Ovidiu Stângă, cel care şi-a reziliat pe cale amiabilă, la 11 martie, contractul cu CS Universitatea Craiova. Balint a antrenat ultima oară formaţia FC Vaslui în perioada aprilie - iunie 2013.

Ne puteți urmări și pe Google News