G7, primele decizii: "Dreptul statelor de a ÎNCHIDE graniţele, dar şi obligaţia lor de a oferi un ACOPERIŞ imigranţilor existenţi"
- Antonia Hendrik
- 27 mai 2017, 11:46
S-a deschis oficial summitul G7 odată cu poza de familie în cadrul sugestiv al Teatrului grec din Taormina. După măcelul de la Manchaester de luni, lupta împotriva terorismului a constituit numărul unu pe agenda "Granzilor", acordul fiind unanim. Mai dificil este, în schimb, o înţelegere pe alte teme, de la schimbările climatice (temă deloc dragă lui Trump) la contrastele imigraţiei clandestine.
Liderii G7 au optat pentru un compromis. ''Guvernele au dreptul suveran de a închide frontierele şi de a fixa praguri pentru migranţi- se citeşte în proiectul concluziilor - dar trebuie apăraţi cei mai slabi.
Al treilea G7 fără Rusia
Importante măsuri de securitate, cu 10.000 de oameni care protejează liderii Canadei, Franţei, Germaniei, Japoniei, Marii Britanii, Italiei şi SUA. În oraşul sicilian străzile sunt complet pustii, negustorii şi-au blindat vitrinele cu axe de lemn şi plăci, timoraţi de faptul că ar putea apărea ''antagoniştii'' care vor protesta de-a lungul mării, nu departe de hotelul San Domenico, în timp ce primele doamne vor survola Etna din elicopter, înaintea unei plimbări prin Catania. Pe terasa hotelului, unde deja au luat un aperitiv, şefii de stat şi de guvern au admirat trecerea '' Săgeţilor tricolore'' (avioanele de luptă italiene).
Prima şedinţă a zilei a fost dedicată în întregime temelor de siguranţă şi politică externă. În sesiunea de după amiază, pe masă s-au pus dosarele luptei împoriva terorismului , inclusiv capitolul migranţilor, ca şi ale marilor teme ale economiei mondiale şi creşterea sustenabilităţii, cu o atenţie specială la temele comerţului şi energiei. Chestiunea acordurilor de la Paris asupra climei şi schimbărilor climatice, a fost lăsată în suspensie.
Primele concluzii
Guvernele au dreptul suveran de a închide frontierele şi de a fixa singure praguri pentru migranţi. ''În respectul drepturilor omului şi al tuturor migranţilor şi refugiaţilor, reafirmăm drepturile suverane ale Statelor de a-şi controla propriile graniţe şi să fixeze limite clare a nivelului migraţiei ca element cheie al siguranţei naţionale şi al bunăstării economice''.
Apoi, citim în document despre ''necesitatea susţinerii refugiaţilor cât mai aproape posibil de ţările lor de origine, în aşa fel încât aceştia să se întoarcă''. Ţările trebuie să asigure printre altele ''o migraţie sigură, legală şi organizată, protejând în special femeile, adolescenţii, copiii şi minorii neînsoţiţi'', titrează Il giornale.
Se va acorda mare atenţie controalelor la graniţe, acestea fiind esenţiale pentru ''combaterea contrabandei, a muncii forţate, a sclavagismului modern şi al traficului de persoane''. Se va acţiona pentru ''înfruntarea criminalităţii organizate transnaţionale, a extremismului violent, a terorismului şi a comerţului ilegal''. ''Vom fi în măsură de a apăra aspectele pozitive ale migraţiei recunoscând dreptul intrinsec al ţărilor gazdă de a stabili politici în interesul lor naţional''.
Problemele climatice
Dacă despre terorism a fost găsit un acord, dificultatea este în problemele climatice. Discuţia asupra acestui punct s-a suspendat. Asupra acordului de la Paris dintre liderii G7 nu există încă o poziţie comună. ''Administraţia SUA studiază problemele asupra cărora celelalte ţări se implică total. Acordul pe la Paris este o bucată din viitorul nostru, suntem încrezători că după o relflecţie internă şi SUA, care au un rol fundamental, vor participa'', declară Gentiloni, primul ministru al Italiei. Trump va trebui să anunţe curând hotărârea sa asupra acordului din 2015, din care ar dori să se retragă.