G7 deschide rezervele de urgență pentru motorină și petrol. 100 de milioane de barili ajung pe piață
- Maria Dima
- 2 octombrie 2026, 22:53
Sursa foto: Aehiva EVZ
Țările G7 au convenit vineri să pună pe piață 100 de milioane de barili de petrol și produse petroliere din rezervele de urgență, într-o măsură coordonată prin Agenția Internațională pentru Energie (AIE). O parte importantă a cantității va fi reprezentată de motorină și va fi disponibilă în prima parte a operațiunii, care se va desfășura timp de patru luni.
Decizia vine în contextul presiunilor exercitate de administrația americană asupra aliaților pentru reducerea prețurilor carburanților. Statele G7 s-au angajat, de asemenea, să evite restricțiile asupra exporturilor de energie.
SUA au cerut Europei să folosească rezervele de motorină
Washingtonul a făcut presiuni asupra Uniunii Europene pentru ca statele membre să scoată motorină din stocurile de urgență. Administrația președintelui Donald Trump a avertizat că, în lipsa unor astfel de măsuri, Statele Unite ar putea restricționa exporturile de motorină.
O asemenea măsură ar afecta livrările către Europa, care a ajuns să depindă tot mai mult de motorina importată din Statele Unite.
Presiunea americană vine într-o perioadă în care prețurile carburanților sunt ridicate, iar administrația Trump încearcă să limiteze creșterea prețurilor înaintea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului prezidențial, programate în noiembrie.
Rezervele vor fi scoase pe piață timp de patru luni
Acordul prevede ca cele 100 de milioane de barili să fie scoase din rezerve în următoarele patru luni, operațiunea urmând să înceapă imediat. Planul va fi coordonat prin AIE, iar o cantitate importantă de motorină urmează să fie pusă la dispoziție în primele 20 de zile.
În G7 sunt incluse Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și Statele Unite, iar Uniunea Europeană participă la grup.
Acordul nu stabilește în acest moment cât va contribui fiecare stat la volumul total. În zilele următoare urmează să fie analizată și posibilitatea suplimentării cantităților de motorină, dacă situația o va impune.
Liderii G7 au convenit totodată să își coordoneze perioadele de mentenanță ale rafinăriilor, pentru a evita oprirea simultană a unor capacități importante, și să crească temporar utilizarea rafinăriilor acolo unde acest lucru este posibil.
400 de milioane de barili au fost deja mobilizați în martie
Noua intervenție vine după o operațiune de amploare derulată în primăvară.
La 11 martie, cele 32 de state membre ale AIE au convenit să pună la dispoziția pieței 400 de milioane de barili de petrol din rezervele de urgență, în urma perturbărilor provocate de conflictul din Orientul Mijlociu. AIE a descris atunci măsura drept cea mai mare eliberare coordonată de rezerve din istoria sa.
Primele cantități au început să fie puse la dispoziția pieței în martie. Potrivit AIE, contribuțiile europene au fost alcătuite în principal din produse petroliere rafinate, în timp ce în alte regiuni predominau stocurile de țiței.
Ce înseamnă pentru rezervele de urgență ale UE
În cazul Uniunii Europene, eliberarea a 50 de milioane de barili ar reprezenta, potrivit datelor Eurostat menționate în materialul Reuters, aproximativ 17% din totalul stocurilor de urgență ale blocului comunitar și circa 3% din consumul anual.
Statele membre ale UE sunt obligate să mențină rezerve de petrol și produse petroliere pentru situații de întrerupere a aprovizionării. Datele Eurostat arată că aceste stocuri includ atât țiței, cât și produse precum motorina și benzina.
Comisia Europeană a transmis vineri că aprovizionarea cu motorină în UE este stabilă pentru moment, însă prețurile rămân ridicate, pe fondul tensiunilor de pe piețele internaționale. Comisia și statele membre continuă să monitorizeze situația ș