Fruntașii și codașii de la Bacalaureatul din 2019

Fruntașii și codașii de la Bacalaureatul din 2019

Zecii de mii de contestații au fost depuse, la nivel național, după afișarea rezultatelor de la prima sesiune

Zecii de mii de contestații au fost depuse, la nivel național, după afișarea rezultatelor de la prima sesiune a examenului de Bacalaureat. Înainte de depunerea acestora, rata de promovare înregistrată de liceenii din întreaga țară a fost de 67,2%, adică cu două procente mai mici decât cea din 2018.

Cele mai bune rezultate din România au fost obținute de elevii din sectorul 4 al Capitalei, aceștia înregistrând cele mai mari note, context în care primarul Daniel Băluță a declarat că eforturile copiilor vor fi recompensante prin institutuirea programului „Burse pentru campioni”.

Care sunt școlile de elită

Ne puteți urmări și pe Google News

Elevii înscriși la cele patru colegii militare din țară nu s-au lăsat mai prejos. Astfel, peste 99% dintre aceștia au promovat examenul maturității.

La Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, media generală pentru cei 100 de absolvenți a fost de 9.18, iar cea mai mare a fost de 9.88.

Singura medie de 10 din sistemul liceal militar a fost înregistrată la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, media generală a celor 111 absolvenți fiind de 8.91.

În timp ce prima medie de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc a fost de 9.78, la Colegiul la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova cea mai bună medie obţinută a fost 9,90.

De asemenea, la Cluj 8 licee au rata de promovare de 100%, la Bihor 5, la Iași 5 și la Constanța 4 licee.

Județul cu 5 licee cu promovabilitate zero

La polul opus, unele dintre cele mai slabe rezultate au fost înregistrate în Harghita, unde există 5 licee în care niciun elev nu a reușit să obțină nota de trecere.

Este vorba de Liceul Tehnologic „Gábor Áron” din Vlăhiţa, Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” din Ditrău, Liceul Tehnologic „Tivai Nagy Imre” din Sânmartin, Liceul Tehnologic „Zeyk Domokos” din Cristuru Secuiesc şi Liceul Tehnologic „Zimmethausen” din Borsec.

Inspector școlar: „Cred că pentru unii elevi a fost o primă încercare”

„Vom solicita ca în fiecare şcoală să se facă o analiză pertinentă vizavi de rezultatele obţinute, inclusiv pe fiecare disciplină în parte şi vom încerca să vedem ce măsuri remediale pot fi luate la fiecare unitate de învăţământ, pentru îmbunătăţirea procentelor. Avem speranţa ca procentul să crească după sesiunea a doua. Cred că pentru unii elevi a fost o primă încercare, poate că a fost prima confruntate cu un examen de maturitate şi poate că vor înţelege că trebuie să înveţe un pic mai aplicat pentru a putea să promoveze acest examen”, a declarat inspectorul şcolar general adjunct, Cristinel Glodeanu.