Mi-am adus aminte de entuziasmul care m-a cuprins cîndva în adolescență, cînd am citit vorbele acestea rostite de Prințul Mîșkin (personajul dostoievskian care m-a marcat pe viață), răsfoind albumul ”Mănăstirile Olteniei.
Artă și spiritualitate”. Atunci, am fost străluminat de-odată de aceste vorbe ca și cum descoperisem unul dintre cele mai mari adevăruri din lume. Așadar, mi-am spus, frumusețea este altceva decît un deliciu sau o voluptate, nu este doar înfățișare trecătoare, superficialitate, păcălire a ochiului și stîrnire a simțurilor – ce bine! Înseamnă că lumea nu e doar suportabilă, ci și plăcută cu un scop anume. A fost una dintre marile descoperiri ale vieții mele. Cu ”Mănăstirile Olteniei. Artă și spiritualitate” retrăiesc, cumva, acea descoperire. Nu mă mai entuziasmez ca la 16 ani, căci nu-mi mai stă în putere din păcate, dar redescoperirea imensului adevăr din vorbele Prințului mă încîntă.
Editat de ICR, albumul este realizat de Dan Dinescu și Daniel Constantinescu (fotografi), Elisabeta Negrău și Vlad Bedros (autori ai textelor însoțitoare), sub coordonarea Părintelui Iustin Marchiș. E nu doar just, dar și edificator să precizez că albumul masiv (360 de pagini în format un pic mai larg decît A4) este un rod tîrziu al epocii Patapievici – legendarul fost director al ICR fiind cel care l-a conceput, dimpreună cu Părintele Marchiș. Aflu că acest album ar fi fost primul dintr-o serie dedicată mănăstirilor românești din diverse zone ale țării, altele decît cele din Nordul Moldovei, deja celebre în lumea întreagă. Vom vedea dacă și cum proiectul Marchiș - Patapievici va continua, după urgia dezlănțuită împotriva ICR acum trei ani de un grup de ignoranți politici plini de ură demolatoare.
Albumul cuprinde fotografii de o frumusețe rară, entuziasmantă (nu mă opresc să repet cuvîntul, pentru că rar mai întîlnesc frumuseți entuziasmante!) ale mănăstirilor și schiturilor din Oltenia, după un itinerar amplu, ghidat de Părintele Marchiș, excelent cunoscător, de patru decenii, al vieții monahale din această parte de Românie. Sîntem, cu toții, fermecați de bogăția spirituală a mănăstirilor din Nordul Moldovei și, poate, mai puțin conștienți de tezaurul viu din mănăstirile și schiturile Olteniei. Acest album este, deopotrivă, o mărturie și un îndrumar fericit printr-un arhipelag al frumuseții creștine românești în care stau strînse, gata să ni se dezvălui și faimoasele Cozia, Tismana, Dintr-un lemn ori Polovragi, Govora, dar și mai puțin cunoscutele Căluiu, Topolnița, Iezer, Jgheaburi, Mamul ori 40 de izvoare. Frumusețea creștină, așa cum se poate găsi ea particularizată în sistemul monahal românesc, nu este doar de ordin estetic. Sigur, icoanele, frescele, picturile bisericești de tot felul, obiectele de mobilier, ușile și ferestrele fotografiate în detaliu sau în cadru mai general, boltele bolnițelor, arcadele trapezelor sau coloanele pridvoarelor, dimpreună cu siluetele bisericilor, turnurilor și zidurilor împrejmuitoare apar în aceste album în toată demnitatea lor estetică, luminate parcă din interiorul lor și măiastru așezate în cadrul fotografiilor. Aparatul fotografic le mîngîie și le stîrnește, iar aceste fragmente de materie asupra cărora, la un moment dat, s-a revprsat harul artistic și duhovnicesc, tresaltă și ni se înfățișează cu farmec regăsit. Dar frumusețea creștină, pe care albumul o redă, înseamnă nu doar formă, ci și istorie acumulată, iar în cazul mănăstirilor și schiturilor oltenești nu e vorba doar despre istoria unui popor sau a unei regiuni, ci de imensa experiență a nevoinței unor generații întregi de călugări pe drumul luminos al mîntuirii. Ceea ce este special în acest album este stropul de viață reală monastică surprins de fotograf – frumusețea trăirii care este stimulată de frumusețea construcțiilor și artefactelor, fiind la rîndu-i binecuvîntată de frumusețea amețitoare a naturii. Albumul cuprinde protrete de monahi și monahii, îi vedem lucrînd în ascultări, dînd la păsări, curățînd stupii sau ducînd gunoiul gospodăriei, curățind pomii ori așezînd masa, îi vedem rugîndu-se, făcînd muzică sau citind, iar la sfîrșitul albumului vedem o impresionantă fotografie din curtea unei mănăstiri cu o mulțime de oameni în noaptea Învierii, ținînd lumînări în mînă – nădejdea! Vedem, de asemenea, cadrul natural al acestor așezări mănăstirești și înțelegem mai bine de ce, odată, parintele Ilie Cleopa a cugetat: ”Cîtă frumuseţe şi cîtă armonie este între cele patru stihii ale pământului: apă, aer, pământ şi foc; cele patru zidiri lucrează între ele unite şi amestecate şi neamestecate. Două sunt grele şi două uşoare...” Sentimentul tonic al unei neînvinse eternități te curpinde dacă te lași un pic impresionat de fotografiile albumului.
De asemenea, ”Mănăstirile Olteniei. Artă și spiritualitate” este înfrumusețat de explicațiile dense care însoțesc fotografiile și de postfața semnată de părintele Marchiș - excelent text asupra frumuseții vieții monahilor. De altfel, Părintele Marchiș, urmînd o tradiție teologică veche, este dintre cei care crede că creștinismul înseamnă, spontan, încă de la primul contact cu manifestarea sa exterioară, frumusețe. Și, îmi permit să adaug eu, este imposibil fără sensibilitate. Isus este o formă de sensibilitate eternă. Căci ce altceva e iubirea?
Recomandările noastre
