Rebelul din Deva

John este Pîrva Ioan, născut în 1962 în comuna Balşa, judeţul Hunedoara. Rebelul din Deva este, ca mulţi alţii, un frontierist care visa să plece din România comunistă şi să cunoască lumea liberă încă din adolescenţă.

A urmat şcoala generală în comuna Balşa, iar la absolvirea ei s-a înscris la Liceul de Arte Plastice din Deva. Era visul lui. În clasa a XII-a, însă, a fost exmatriculat. Avusese ghinion, fusese prins în tentativa lui de trecere ilegală a frontierei. Era 4 ianuarie 1980, în Caraş-Severin.

„Cred că primele gânduri despre frontieră şi noţiuni despre ce era dincolo le-am avut în anii doi, trei, de liceu, prin 1977, 1978. Aveam nişte colegi de etnie germană, cu rude în Occident, care aşteptau să plece, unii plecau, ajungeau pe acolo, mai auzeam câte ceva de la ei. Şi mi-am zis că totuşi există un DINCOLO, un ALTCEVA, pe care aş vrea să îl cunosc.

Aşa a înmugurit, de fapt, ideea în capul meu şi al lui Liviu Todea, prietenul meu bun. Aşa ne-a trecut nouă prin cap să mergem în Germania, unde plecase prietenul nostru Erwin. Mai aveam şi un unchi plecat în SUA, împreună cu soţia sa. Aveam adresa lor acolo, dosită, pentru orice eventualitate. Prima tentativă a fost în decembrie 79 spre 80”, ne povesteşte John.

Împreună cu Liviu Todea a încercat să fugă, dar au fost prinşi, iar acest lucru i-a adus exmatricularea. În „Fişa personală” nr.033959, din august 1980, întocmită de Securitate, despre John se consemnează faptul că în cursul anului s-a angajat la IGCL Orăştie ca muncitor necalificat, iar în toamnă s-a înscris la Liceul de Arte Plastice din municipiul Sibiu, pe care l-a absolvit, cu diplomă de bacalaureat.

„În perioada cât a fost elev era cunoscut ca o fire aventurieră, instabil, considerându-se un talent în pictură, dar neînţeles, fără perspective de afirmare în ţară”, scria Securitatea despre John.

De ce John?

După mai multe tentative, după nenumărate suferinţe şi umilinţe, a reuşit să ajungă DINCOLO, unde îşi dorea. Chiar în Statele Unite. Acolo, din respect pentru patria adoptivă, şi pentru că oricum toţi îl numeau aşa, şi-a americanizat numele. Şi aşa l-a păstrat, deşi peste ani a revenit în România, în Deva, unde ironia sorţii îşi arată faţa când îi e lumea mai dragă.

Cartea

Istoria lui „John”, dar şi poveştile de graniţă, sunt acum adunate toate într-o carte, pe care interlocutorul nostru a scris-o pentru a se elibera: „Memoriile unui frontierist”.

Acolo, în carte, sunt aşternute, la început, câteva cuvinte care sintetizează o epocă. Denumită „de Aur”, dar în realitate o dictatură care a pus o amprentă definitivă asupra unui popor pe care l-a ţinut în ţarc. John vorbeşte despre realităţile de la frontieră, adunând, în doar un paragraf, o istorie recentă necunoscută multora dintre cei care azi se bucură de posibilitatea de a călători în străinătate doar cu buletinul.

„În memoria sutelor de oameni care au avut îndrăzneala şi curajul să caute libertatea şi au fost ucişi în mod crud şi bestial de-a lungul frontierei româno-sârbe în perioada României comuniste.

În cimitirele din satele sârbeşti de pe ţărmul Dunării sunt multe morminte cu cruci simple şi nemarcate ale acestor români temerari ale căror trupuri neînsufleţite au fost pescuite din apa Dunării, înecaţi, împuşcaţi sau omorâţi de şalupele grănicerilor români.

Aş fi putut fi şi eu unul dintre ei”. Aceasta este mărturia lui John, aşa a ales să-şi înceapă cartea.

Prima tentativă de fugă

La prima sa tentativă de fugă din România socialistă, John Pîrva a profitat de o invitaţie lansată de un coleg, de a-l vizita în localitatea natală, Bogodinţ. Erau cam 250 de km de la Deva până la Bogodinţ, iar ultimii 50 de km erau consideraţi zonă de frontieră în care trebuia să ai o motivaţie clară pentru a te afla.

„Am lucrat împreună cu Liviu la un plan de fugă pentru iarna aceea a anului 1979. Nu ne gândeam ce o să facem dacă trecem, tot planul era gândit în toate detaliile până în punctul de a fi faţă în faţă cu fâşia sau gardul de la frontieră…

Eram doi tineri de 18 şi 19 ani care plecam să înfruntăm o armată de soldaţi înarmaţi şi instruiţi să prevină tocmai ceea ce noi aveam acum de gând să facem. Ştiam că e periculos, dar tocmai asta îmi dădea un plus de determinare şi începuse să îmi placă emoţia care se cuibărise la mine în stomac”, îşi aminteşte acum.

Iarna, zăpada, neprevăzutul au încurcat socotelile celor doi şi i-au aruncat în pichetul de grăniceri de la Naidăş, unde au făcut cunoştinţă cu bătăile încasate pentru îndrăzneala de a fi sperat.

A doua tentativă

La puţin timp după prima tentativă, singur, a încercat o altă variantă, prin Jimbolia, unde avea un alt prieten, Helmuth. A şi ajuns acolo, dar acesta i-a explicat că pe la Jimbolia se trece foarte greu, că aproape zilnic se aud împuşcături şi că au şanţuri adânci şi trei rânduri de gard de sârmă ghimpată de peste doi metri înălţime. Helmuth, deşi împreună cu familia avea acte de plecare depuse, ar fi vrut să fugă şi el, aşa că au urmat noi planuri, de data asta în trei, cu Liviu cu tot.

„Tentativa care a urmat a eşuat, dar fără consecinţe grave. Toţi trei am reuşit să ajungem în Oraviţa dar seara, când am pornit pe jos de lângă autogară spre direcţia vest, am constatat cu stupoare că zăpada îngheţase tun şi fiecare pas pe care-l făceam se auzea ca o trosnitură asurzitoare în liniştea aceea adâncă de iarnă. Am consimţit toţi să ne întoarcem acasă pentru că am fi fost prinşi sau împuşcaţi cu siguranţă”, povesteşte John.

A treia tentativă

John a mai avut o tentativă, să fugă într-un TIR, dar în zadar, nici aceasta nu a reuşit. Dar şi această tentativă s-a lăsat cu încă un rând de bătaie, de data asta la Deva.

A fost legat la mâini şi, înca drat de trei miliţieni, Stoic, Roşca şi Creţan, a fost dus la Liceul Pedagogic unde i se pregătise în mod public exmatricularea din şcoală.

În sala de sport a liceului se convocase careu cu toate clasele din şcoală care trebuiau să asiste la judecarea sa, prin care conducerea liceului trebuia să îl exmatriculeze.

„Am fost apoi dus în cancelaria directorală unde mi s-a înmânat o hârtie de exmatriculare din şcoală, dar care-mi garanta revenirea în anul care urmează, repetând în acest fel clasa a XII-a. Singurul lucru de care-mi părea cu adevărat rău era că făcusem parte din ultima promoţie de Arte Plastice din Deva şi voiam cu orice preţ să fi terminat la Arte şi nu la alt liceu”, spune el.

Încă o tentativă

O nouă tentativă, tot cu un TIR, a eşuat în sediul Miliţiei din Orăştie.

„- Tu eşti Pîrva, nu-i aşa? Nu aşteptă răspunsul şi mă plesni pe neaşteptate cu mâna dreaptă peste urechea stângă aşa de tare încât în următoarele minute nu am mai auzit nimic decât o ţiuitură continuă.

Era colonelul de securitate Jakab Ludovic de la Miliţia Judeţeană care venise în regim de urgenţă de la Deva, adus de un Aro al Securităţii, fiind cel care se ocupa în exclusivitate de toate cazurile de frontierişti din judeţ”, îşi aminteşte acum.

Creţan, Jakab…nume care revin. Care i-au marcat viaţa. Palme grele, lovituri, ore de interogatorii. Bestialitatea cu care el şi alţii cu care încercase să fugă au fost bătuți este descrisă cel mai bine în carte, pe larg. Ar fi greu de reprodus.

La începutul lui septembrie 1980 cererea sa de înscriere la Liceul Pedagogic din Sibiu, secţia de Arte Plastice, a fost aprobată.

Încă o dată

John şi-a dus visul mai departe. Planurile de evadare aveau nevoie de o variantă viabilă. A studiat zona Munţilor Aninei, unde ştia că trecuseră alţii, prin perimetrul învecinat cu Vama Naidăş.

Anul 1981 a fost unul de muncă intensă. Studia desenul şi pictura, dorea nespus de mult să intre la Institutul de Artă, ceea ce i-ar fi dat şi un răgaz de trei ani pentru a găsi soluţii de plecare din ţară. Studia mult, iar profesorii de specialitate îl considerau una dintre speranţele promoţiei.

Eşecul la examenul de admitere la Institutul de Arte Plastice din Iaşi, în 1981, un examen aranjat, care i-a lăsat un gust amar, l-a împins iar spre graniţă. A pregătit meticulos ultima tentativă de trecere. „Am spus întotdeauna că atunci, în determinarea mea de a trece, aş fi preferat să mor pe fâşie decât să mă predau”, ne-a mărturisit.

A ajuns în Iugoslavia, împreună cu însoţitorii săi, doi prieteni, iar acolo au fost reţinuţi de miliţieni şi duşi într-o clădire a Miliţiei, în localitatea Vrsac (Vârşeţ).

„Pereţii erau mâzgăliţi cu tot felul de inscripţii în româneşte. M-am aşezat pe unul din paturile acelea. Vopseaua albă de pe barele din care era asamblat patul, era scrijelită cu tot felul de mesaje care mai de care mai înfiorătoare: Dacă mă omoară, să ştiţi că am fost aici…Dacă mă dă înapoi, să ştiţi că am ajuns până aici… Alţii pur şi simplu îşi scriau numele şi data la care au trecut pe acolo. Unele semnături erau datate cu patru-cinci ani în urmă. Am scrijelit şi noi pe tocul uşii, unde am mai găsit loc: Vio, Uţă şi John – 6 August 1981 – Noii oameni liberi din Deva”, povesteşte John.

Vrsac, Padinska Skela…

Au urmat, pe rând, puşcăria din Vrsac şi lagărul din Padinska Skela, locul de triere a transfugilor din Iugoslavia, „programul” tipic al majorităţii frontieriştilor români. A fost un proces de judecată rapid, în care li s-a adus la cunoştinţă faptul că au fost condamnaţi la 20 de zile de închisoare pentru că intraseră pe teritoriul iugoslav fără paşaport şi fără viză.

Celula în care au fost duşi era plină cu români. Erau aproape din toată ţara, dar mai ales din Banat şi Ardeal.

A urmat centrul de tranzit de lângă Belgrad, de la Padinska Skela. Acolo erau interogaţi, li se întocmeau dosare şi aşteptau decizia statelor occidentale de a-i primi sau refuza.

Parfum de libertate

După cinci zile la Padinska Skela au fost duşi la graniţa cu Austria şi lăsaţi să se descurce. Li s-a spus că, dacă autorităţile austriece îi vor întreba cum au ajuns acolo, să spună că din România au trecut nedepistaţi pe teritoriul iugoslav şi apoi graniţa cu Austria.

S-au dus la primul birou de Jandarmerie şi el a cerut azil politic în Austria. Şase zile de închisoare la Klagenfurt, pentru trecere ilegală de frontieră în Austria, au fost deja „parfum de libertate”.

„Hiltonul” de la Traiskirchen

A urmat apoi „Hiltonul” de la Traiskirchen, adică deja celebrul lagăr pentru refugiaţi politic finanţat de ONU, prin care au trecut mii de români: Ottoglockel Strasse, numărul 24.

I s-a întocmit un dosar, a făcut vizita medicală şi a primit o carte de identitate, „Lagerkart”, urmând să aştepte, în carantină, până i se decidea soarta. În lagăr erau vreo 200 de români, fiecare cu istoria sa.

De acolo, din Traiskirchen, a trimis prima carte poştală acasă, la ai lui, care nu aveau de unde să ştie care îi fusese soarta.

John Pîrva a primit acceptul pentru a pleca în Statele Unite. Emoţiile adevărate l-au cuprins aproape de coasta Americii.

„Vedeam sub noi pământul ţării pentru care riscasem să mor şi suferisem atâtea nedreptăţi. M-am gândit atunci la cei care au murit în apa Dunării sau împuşcaţi pe frontiera României cu sârbii. Îşi doriseră, probabil, să vadă exact ceea ce vedeam eu acum din avion, coasta ţării care simboliza garanţia libertăţii depline. M-am simţit din nou privilegiat, de data asta de soartă”, explică el.

S-a înscris la Portland State University, unde, timp de patru ani, a studiat Artele Plastice. A activat şi ca producător independent de film, în cadrul studioului de televiziune Portland Cable Access, din Portland, concentrându-se pe programe româneşti cu caracter educativ şi artistic.

În SUA, glasul lui John a răsunat la un post de radio în limba română, „Vocea Mioriţei”, care transmitea din Portland, Oregon, în fiecare sâmbătă seara, de la 19.00 la 20.00, putând fi recepţionat în statele Washington, Oregon şi California.

John se ocupa de rubricile culturale şi artistice ale postului, programe dedicate cărturarilor români, muzicii uşoare şi populare, artelor plastice. Recita şi lectura diverse texte literare. La vremea respectivă era deja student la Arte Plastice în SUA.

Ironiile sorţii

S-a întors acasă după 20 de ani petrecuţi în SUA. A deschis la Deva o mică afacere, barul John’s Café, chiar în incinta fostului tribunal unde în 1982 a fost condamnat în contumacie la doi ani de închisoare pentru trecere ilegală de frontieră. O ironie a sorţii!

Cafeneaua are certificatul de naştere cu aceeaşi dată în care americanii aniversează Ziua Independenţei, la 4 iulie.

Din când în când, drumurile i se intersectează – ce ironie e sorţii! – cu cele ale foştilor săi torţionari. Acum are la dispoziţie Facebook, unde a creat o pagină intitulată John Pîrva – „Memoriile unui Frontierist”, iar imaginile cu Creţan şi Jakab ocupă loc de „cinste”.

Te-ar putea interesa și: