Fraudă uriaşă la referendum. Procurorii DNA audiază membrii comisiilor de votare din 15 judeţe controlate de USL
- Ionel Stoica
- 14 august 2012, 16:05
Procurorii anticorupţie ridică listele electorale din 15 judeţe controlate de baronii USL. Sunt de persoane vor fi audiate la DNA. Sunt vizate judeţele Teleorman, Olt, Giugiu, Vrancea, Mehedinţi etc. 257 de dosare au fost deschise de procurori din parchetele din întreaga ţară, iar aproximativ 10 sunt cercetate de DNA.
UPDATE ora 16.00 Preşedintele USL al CJ Olt , Paul Stănescu, a declarat că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început, lunea trecută, ancheta în judeţul Olt, iar până în prezent au verificat mai multe secţii de votare din aproximativ 20 de localităţi. "Procurorii DNA sunt în judeţul Olt de mai bine de o săptămână şi au verificat foarte multe secţii de votare, unde a fost înregistrată o prezenţă mare la vot. Spre exemplu, astăzi (n.r. - marţi), sunt în Piatra-Olt, Vitomireşti şi Sâmbureşti. Eu nu am fost chemat, însă am informaţiile de la primari şi membrii PSD care au fost prezenţi în secţiile de votare în ziua referendumului", a precizat Paul Stănescu. UPDATE. DNA a confirmat, pentru EVZ, că "efectuează cercetări cu privire la fapte ce sunt în competenţa acestei instituţii în legătură cu organizarea şi desfăşurarea referendumului din data de 29 iulie 2012". Procurorii DNA au descins în mai multe comune din judeţul Gorj, judeţ în care a fost ales deputat primul -ministru al României, Victor Ponta. Ancheta vizează fraude electorale în mai multe judeţe ale ţării controlate de baronii USL. Potrivit unor surse judiciare fraudele la vot au fost masive, de aproape câteva sute de mii de voturi. Metodele folosite au fost urna mobilă şi turismul electoral. Cele mai multe fraude s-au făcut în intervalul orelor 18-21. Sute de persoane sunt suspectate de fraudă electorală. Potrivit unor surse judiciare sunt multe cazuri în care aceeaşi persoană vota pe lista electorală dar şi pe lista suplimentară. De asemenea, sunt foarte multe persoane care au fost înregistrate fictiv pe listele electorale permanente, vorbim de coduri numerice personale care au fost falsificate. Procurorii verifică veridicitatea mai multor semnături de pe listele suplimnetare. Producţia de voturi a USL Vili Pasăre, primarul din comuna Gorjeană Dragoteşti a confirmat Domino din Gorj că au venit procurori de la DNA Bucureşti. "Au stat trei zile la Dragoteşti: vineri, sâmbătă şi duminică. Mi-au cerut un reprezentant de la primărie care-i cunoaşte bine pe oameni şi locuinţele lor şi le-am dat responsabilul de la serviciul de urbanism. Am înţeles că au fost prin sat la toţi cei care au votat sau erau arondaţi secţiei de votare care a făcut obiectul verificărilor, " a declarat edilul. "Au fost 180 de alegători pe liste suplimentare şi au votat în total 700-800 de persoane. Nu deţin cifre exacte, că nu m-am ocupat de referendum. Nu ştiu dacă a existat vreo plângere, pentru că la secţia unde se fac verificări a fost cel mai înfocat pedelist", a explicat edilul cuma fost votul în Dragoteşti. Membrii din comisia de votare, la DNA Primarul comunei gorjene Sivileşti, Sorin Bucurescu a declarat că fiica unui şofer angajat la Primăria Slivileşti a fost citată ieri să se prezinte la sediul DNA din Bucureşti, pentru că a făcut parte dintr-o comisie de la referendum. Îmi e rău şi îi aşteaptă angajaţii de la primărie. Am băut mai multe cafele, că am zis că s-a mai răcorit. De obicei, beau doar una vara. Am înţeles că vin şi la noi, dar nu mă interesează de ce vin şi ce verifică. Să verifice ce vor....Am înţeles că la Dragoteşti au mers din poartă în poartă cu poliţia să-i audieze pe oameni. Să vedem ce vor face şi la Slivileşti". Philip Gordon: "Suspiciunea unor fraude de amploare" Philip Gordon, asistentul secretarului de stat Hillary Clinton, în cadrul unei întâlniri cu câţiva reprezentanţi ai presei, şi-a exprimat ieri seară îngrijorarea cu privire la corectitudinea desfăşurării referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, din data de 29 iulie. "Principalele îngrijorări ale Departamentului american de Stat sunt determinate de suspiciunea că la referendum au avut loc fraude de amploare, de procesul de reactualizare a listelor electorale şi de presiunile exercitate asupra Curţii Constituţionale", a declarat Philip Gordon. Interceptările din dosarul listelor electorale Ancheta DNA a pornit după ce mai mulţi funcţionari din MAI au fost interceptaţi atunci când discutau despre reducerea fictivă a populaţiei din unele judeţe. Fostul ministru Victor Paul Dobre şi complicii acestuia au desfăşurat mai multe demersuri, au purtat mai multe discuţii despre modalităţi prin care, într-un mod aparent legal, să se poată ajunge la o diferenţă între numărul electorilor de la referendumul din 29 iulie 2012 şi cei pe care urmăreau să-i obţină printr-o actualizare ulterioară. Cum s-a redus fictiv populaţia din mai multe judeţe Pentru a ascunde acest demers au fost efectuate mai multe analize şi variante de lucru. În vederea atingerii acestui scop infracţional, s-a optat inclusiv pentru reducerea fictivă a populaţiei în unele judeţe, iar una dintre modalităţile de obţinere a acestui rezultat era creşterea numărului de persoane care figurează în bazele de date ca fiind decedate. Interceptări: S-au înregistrat 40.000 de morţi în Gorj? Astfel, în ziua de 06 august 2012, la ora 17:45:45, are loc o discuţie între funcţionarii cu atribuţii în gestionarea acestor date din MAI. Doamnă: S-au înregistrat 40.000 de morţi în Gorj? Domn: Da mă, da, da, da! Doamnă: Doamne iartă-mă, Dumnezeule! Domn: Pe de-o parte spunea că ăştia nu erau înscrişi în listele electorale. Deci cu alte cuvinte, într-o lună au murit 40.000 de gorjeni. Rămân puţin olteni! Acesta e judeţul lui Ponta, Gorjul. Doamnă: Cum să fie măi 40.000 dacă la nivel de ţară zicea D. că sunt 200 şi ceva de mii de morţi pe an? Domn: Da măi, da. De asta îţi spun că oamenii vorbesc vrute şi nevrute şi tot felul de... Doamnă: Poate 4000 nu 40.000. Domn: Nu, nu.