Fratele ministrului Andrei Spînu dă lovitura. A cultivat un dovleac-monstru de sute de kilograme
- Viorica Gheorghe
- 30 septembrie 2024, 09:30
Republica Moldova. Fratele ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, Vasile, a fost încoronat rege la festivalul Bostaniada. Acesta a adus la concurs un dovleac care cântărește peste 800 de kilograme.
Dovleac gigant la festivalul Bostaniada
Dovleacul gigant a crescut chiar în grădina lui Vasile Spânu. Fratele ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși este inginer de profesie, a ales să facă agricultură. Împreună cu familia sa, locuiește în satul Drăsliceni, raionul Criuleni, iar recordul din acest an nu este primul. La alte ediții ale festivalului Bostaniada, agricultorul a venit cu dovleci de 500 și 700 de kilograme.
Fiica agricultorului, Anișoara Spînu, a fost doar una dintre cei care l-au felicitat pe agricultor.
„Cea mai mare motivație a mea? Să-mi mențin provocările. Tatăl meu ,Vasile Spînu, își menține al 10-lea an motivația de a crește cel mai mare dovleac din Moldova. Pentru el este o provocare an de an să fie din ce în ce mai bun și îi reușește. Mă mândresc și îi apreciez munca ,iar pentru asta el este un exemplul pentru mine, pentru surorile și frățiorul meu”, a scris Anișoara Spînu.
La rândul său, Vasile Spînu spune că secretul creșterii unui astfel de dovleac e simplu: să fie udat la timp și să fie utilizate doar îngrășăminte naturale.
Festivalul Bostaniada, două zile de tradiții etnografice și gastronomice
Festivalul Bostaniada s-a desfășurat, pe 28 și 29 septembrie. Evenimentul este la cea de-a paisprezecea ediție. Vizitatorii au petrecut, tradițional, timpul în natură, cu familia și prietenii. Cei care au strălucit în prim-plan au fost agricultorii și realizările lor. Evenimentul a fost organizat de către Agropensiunea Bostaniada, în parteneriat cu Primăria Bălăbănești, raionul Criuleni.
Organizatorii au pregătit activități distractive pentru copii și maturi, expoziție colorată de bostani, târg cu lucrări artizanale și producție autohtonă, gastronomie, concursuri, tombolă și un program artistic cu masterclass-uri, show-uri și muzică bună.
Pe scenă au urcat Zinaida Julea, Ion Paladi, trupa AKORD, Tania Turtureanu și mulți alți interpreți îndrăgiți.