Bărbatul, îmbrăcat în ținută tradițională și purtând o armă alba cu lama lungă de 30 de centimetri, era considerat amenmințător și gata să treacă la acțiune.
În vârstă de 26 de ani și de naționalitate afgană, bărbatul mergea pe strada Victor Hugo cu acel cuțit în mână, când a fost arestat, a precizat procuratura din Lyon.
Bărbatul „urma să treacă la acțiune”, a adăugat aceeași sursă, calificând drept „grav” acest incident în contextul în care el a avut loc după atacul terorist cu cuțitul care s-a soldat cu moartea a trei persoane, joi dimineața, în catedrala Notre-Dame din Nisa.
Persoana arestată „purta un cuțit lung de 30 de centimetri și părea pregătită să treacă la acte”, a declarat pentru AFP și Pierre Oliver, primarul arondismentului 2 din Lyon.
„Un bărbat înarmat cu un cuţit lung tocmai a fost arestat de poliţia naţională. Mulţumesc poliţiei pentru intervenţia ei eficientă care a făcut posibilă evitarea unei noi tragedii”, a postat pe Twitter Pierre Oliver.
Acest bărbat, deja „semnalat serviciilor de informații”, potrivit unei alte surse, este acuzat de „portul unei arme interzise și amenințare cu o armă”, au spus reprezentanții parchetului. Totodată, el va fi supus unui examen psihiatric.
Parchetul din Lyon, căruia îi este încredințată ancheta, investighează motivația, personalitatea și profilul acuzatului.
Hexagonul, sub valul terorii islamiste
Franța se află în alertă teroristă de cel mai ridicat nivel după ce trei persoane au fost ucise și mai multe au fost rănite într-un atac comis cu cuțitul, joi, la Nisa, în sudul Franței.
Atacul a avut loc în jurul orei locale 09:00 (08:00 GMT), potrivit unei surse din poliţie.
Parchetul naţional antiterrorist a deschis o anchetă pentru asasinat şi tentativă de asasinat având legătură cu un act terorist
Atacul de la Nisa are loc în contextul în care Franța se află încă sub șoc după decapitarea, la începutul lunii, la Paris, a profesorului de istorie Samuel Paty de către un tânăr de 18 ani, de origine cecenă.
Paty prezentase la clasă, la o oră privind libertatea de expresie, câteva dintre caricaturile din Charlie Hebdo care îl înfăţişau pe profetul Mahomed.