Franța, o democrație deficientă?

Franța, o democrație deficientă?

Franța, o democrație deficientă?

Franța, o democrație deficientă? Libertățile democratice par și ele contaminate de noul coronavirus. Un vast studiu publicat miercuri, 3 februarie 2021, de "The Economist" diagnostichează într-adevăr un reflux îngrijorător în bazele democrației în 2020 în aproape 70% din țările lumii. În cauză? Restricțiile impuse de lupta împotriva pandemiei. Și Franța nu face excepție, din păcate.

Deşi fenomenul este mondial, "suprimarea libertăților individuale în democrațiile avansate a fost cel mai marcant fapt din 2020", notează studiul.

"Abandonarea voluntară a libertăților fundamentale de către milioane de oameni a fost probabil una dintre cele mai remarcabile întâmplări din acest an extraordinar [...], dar nu putem conchide că nivelul ridicat de acceptare a măsurilor de închidere înseamnă că oamenii devalorizează libertatea", a comentat Joan Hoey, șefa studiului. "Pur și simplu, ei au considerat, pe baza dovezilor [...] că evitarea deceselor catastrofale justifica o pierdere temporară a libertății", a spus ea.

De ce e Franța o democrație deficientă

Franţa, pe locul 24 din cele 167 de țări, este retrogradată la categoria "democrațiilor deficiente", cu un indice de democrație ridicându-se la 7,99 din 10, față de 8,12 în 2019. Belgia este de asemenea în această categorie, cu un scor de 7,51. Pentru cercetătorii din grupul britanic, Franța a pierdut puncte din cauza "restricțiilor privind libertatea de mișcare" prin "mai multe blocaje și carantine la nivel național", scriu ei în raportul lor.

Peste 8, țările sunt considerate "democrații depline". Această categorie include primele 23 de țări, prima fiind Norvegia cu un indice de 9,81. Tot aici figurează şi Elveția sau Canada. În ultimul deceniu, şi Franța a apărut de două ori în acest prestigios grup: în 2019 și în 2014.

Pălărie de măgar pentru Coreea de Nord

Indicele democrației este calculat anual de unitatea de cercetare a grupului britanic "The Economist". Acesta este calculat în baza 10 în conformitate cu 60 de criterii, grupate în cinci categorii de evaluare: procesul electoral și pluralismul, libertățile civice, funcționarea guvernului, participarea politică și cultura politică.

Cu un rezultat mondial de 5,37, este "cea mai proastă medie mondială de când a fost creat indicele în 2006". Cea mai mare scădere vizează Mali, în timp ce Taiwanul înregistrează cea mai mare creștere. Ţara cea mai prost clasată din 2020 este Coreea de Nord, cu un indice al democrației de 1,08, inclusă printre "regimurile autoritare".

 

Traducerea: Rodezia Costea

Ne puteți urmări și pe Google News