Din păcate, vizita președintelui Franței, Francois Hollande, în România a trecut fără ca presa, opinia publică autohtonă să dezbată o chestiune de o importanță majoră pentru securitatea țării noastre pe termen mediu și lung: Apărarea Comună Europeană. Cu o zi înainte de a ajunge la București, liderul de la Elysée a legat atentatele teroriste care au zguduit Franța în ultimii ani de intervenția americană în Orientul mijlociu.
Pe 11 septembie a.c., în ziua în care s-au comemorat 15 ani de la atentatele teroriste de la World Trade Center, președintele Hollande a declarat: ”Franţa a fost o victimă a haosului cauzat de răspunsul Statelor Unite vizavi de atacurile de la 11 septembrie. Replica americană a amplificat mai degrabă, în loc să învingă ameninţarea teroristă, consecinţele războiului din Irak fiind acum resimţite în Franţa”. Cu alte cuvinte, a folosit o temă cu o evidentă încărcătură emoțională pentru a convinge opinia publică că Europa nu se poate baza pe SUA, drept pentru care trebuie să-și ia securitatea în propriile mâini.
În mod cert, Statele Unite au făcut greșeli majore în Orientul Mijlociu. Nu intru în detalii. Sunt de notorietate. La fel de adevărat este însă că America nu avea cum să nu reacționeze față de cele mai sângeroase atacuri teroriste din istorie, în care au murit 3.000 de oameni. O non-intervenție în Afganistan ar fi fost o dovadă de slăbiciune, care i-ar fi încurajat pe teroriști să-și intensifice atacurile. Omenirea ar fi plâns astăzi mult mai multe victime.
Pe de altă parte, Franța este o victimă a islamiștilor și din cauza greșelilor fatale pe care le-a făcut, de-a lungul deceniilor, în ceea ce privește imigrația. Greșeli pe care le-a făcut și Germania, care au potențat valului imigraționist după izbucnirea Primăverii Arabe. Președintele Hollande nu vorbește despre lucrurile astea pentru că ar însemna să-și recunoască propriile slăbiciuni. În orice caz, interesul său este să îi alunge pe americani din Europa și să consolideze securitatea Europei printr-o bună relație de vecinătate cu... Rusia.
Ne puteți urmări și pe Google News
Oricât de mult s-a chinuit Francois Hollande să convingă publicul din România că Apărarea Comună Europeană nu este o tentativă de subminare a NATO, nu a fost suficient de convingător. Explicațiile pe care le-a dat la București pot fi decriptate fără efort. „Țările europene fac parte majoritatea din NATO și trebuie să rămânem și să participăm la acțiunile NATO, să ne asumăm rolul fiecare. Însă, în cadrul acestei alianțe, și Europa trebuie să se organizeze. Nu se poate baza pe capacitățile unei puteri exterioare. Europa trebuie să aibă capacitatea de apărare, industria necesară și mijloacele care îi permit să acționeze(...) Dacă noi, într-o zi, vom fi amenințați, trebuie să fim autonomi în alegerile noastre, iar Franța este atașată acestui respect al Alianței, dar și spiritului de autonomie.”
Autonomie este cuvântul de ordine. Istoria a demonstrat că autonomia este ultimul pas înainte de segregare. Poate Francois Hollande vrea ca Europa să fie un partener egal cu SUA în interiorul NATO, iar deciziile majore să nu fie impuse de la Washington, ci negociate între parteneri egali. Pentru ca acest lucru nu e nevoie de autonomie, ci doar de reglaje de ordin politic a mecanismelor NATO de luare a deciziilor. Cum va funcționa această autonomie a UE în interiorul NATO în cazul în care Europa ar fi atacată? Poate chiar de Rusia. Autonomie înseamnă și comandamente europene autonome față de comandamentele NATO existente deja. Comandamente NATO în care ofițeri superiori francezi și germani comandă soldați americani. Cine va comanda în cazul unui război? Este evident că proiectul de apărare franco- german, resuscitat imediat după ce britanicii au votat că vor să iasă din UE, nu poate funcționa decât în cazul dizolvării de facto, nu neapărat de jure, a NATO.
România susține Franța în această chestiune. Președintele Klaus Iohannis a fost explicit avându-l în dreapta pe Francois Hollande. A repetat practic afirmațiile președintelui francez, a dat asigurări că nimeni nu vrea să dinamiteze Alianța Nord- Atlantică din interior. M-aș bucura să fie doar o declarație politicoasă, referitoare la un proiect aflat într- un stadiu incipient. S-ar putea însă ca, la un moment dat, România să fie silită să opteze. Ce va face atunci? Bineînțeles, dacă nu cumva SUA nu va decide că estul Euopei nu mai reprezintă o miză geostrategică importantă. Într-o astfel de situație nu ne va mai rămâne decât să ne bazăm pe armata europeană. Și pe bunăvoința...Rusiei.
Recomandările noastre
