Gigi Becali are mereu un buzunar ”pentru cerșetori”. Împarte banii din mers, fără să mai asculte rugămințile
- Denisa Macovei
- 19 august 2021, 07:30
„Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană”, este replica celebră a lui Gheorghe Dinică din filmul „Filantropica”, vorbă care nu mai funcționează la Gigi Becali. Patronul FCSB este atât de învățat cu oamenii care se agață de el de câte ori îl văd pe stradă, încât împarte banii din mers, fără să mai stea la discuții cu ei.
Așa s-a întâmplat și zilele trecute, când fotoreporterii EVZ l-au întâlnit Gigi Becali în cartierul Dorobanți, în momentul în care se deplasa, însoțit de Ionuț Luțu, omul său de bază, către una dintre sucursalele băncii CEC. Cu un malder de acte în brațe, Luțu părea că el este cel care trebuie să rezolve niște situații, iar prezența latifundiarului din Pipera era doar pentru a semna documentele.
[soc_slider_shortcode id="4248705"]
Se pare că Gigi a fost chemat de urgență la Bancă, pentru că altfel nu se explică de ce omul de afaceri a ieșit din casă îmbrăcat într-o pereche de pantaloni sport și un hanorac. De-a lungul timpului, Gigi Becali a fost fotografiat extrem de rar în alte haine înafară de costumele pe care cheltuiește zeci de mii de euro. Dat exemplu de eleganță și mereu atent la imaginea lui, cu siguranță nu ar fi ieșit pe stradă cu hainele cu care stă în casă, decât dacă era vreo urgență.
Chiar și fără costumele de zeci de mii de euro patronul de la FCSB este recunoscut de oamenii amărâți, care văd în el posibilitatea de a primi o sumă frumusică de bani. Asta s-a întâmplat și zilele trecute când Gigi Becali a fost abordat de un cerșetor care își făcea veacul în fața Băncii. Pentru că la venire a fost nevoit să treacă razant pe lângă el, fiind grăbit să ajungă mai repede la ghișeu, când a ieșit din sucursală, fără să mai stea la discuții, a băgat mâna în buzunat, a scos o bancnotă de 50 de lei și i-a dat-o, cu o dexteritate ieșită din comun, semn că este obișnuit cu astfel de gesturi. Nu am fi văzut faptul că Gigi i-a dat bani cerșetorului, însă fericit bărbatul a ridicat bancnota și a ținut-o în mână câteva secunde bune, vrând să arate trecătorior că a fost omenit de Becali. Fără să schițeze niciun gest, omul de afaceri s-a îndreptat spre mașină și, înainte de a se urca la volan, i-a mai trasmis câteva detalii lui Ionuț Luțu, apoi a demarat spre casă.