FOTO. Ce dorință i-a îndeplinit Alessandra Stoicescu soțului ei, de ziua lui. ”A fost exact așa cum și-a dorit!”
- Denisa Macovei
- 17 noiembrie 2021, 07:30
Telespectatorii știrilor „Observator” de la Antena 1 au rămas suprinși să vădă că Alessandra Stoicescu lipsește de la pupitru. Știrista nu și-a găsit un alt proiect, ci a plecat pentru câteva zile într-o binemeritată vacanță. Sandra Stoicescu și-a dorit enorm ca de ziua soțiului ei, Sergiu Constantinescu, să plece undeva pe o insulă, alături de Sara și de Bianca, fiica din prima căsătorie a lui Sergiu.
Alessandra Stoicescu a făcut deja o tradiție în a merge în Maldive pentru a sărbători anumite zile importante din viața ei. De această dată, scopul principal al călătoriei a fost acela de a celebra cei 50 de ani pe care i-a împlinit soțul ei.
[soc_slider_shortcode id="4271556"]
„Avem în familie două vacanțe pe care le organizăm din timp, așa a fost mereu : de ziua mea și de ziua lui Sergiu. Chiar și de când o avem pe Sara, tot două vacanțe mai importante stabilim, pentru că la ziua Sarei vin mereu copii și cu siguranță așa o vom sărbători mulți ani de acum, în țară, cu prietenii ei. Acest an a venit cu o zi specială pe care am dorit să o marcăm ca atare.
Sergiu împlinește 50 de ani și am vrut să îi îndeplinesc dorința: să fie cu fetele lui undeva la cald, la plajă, cu picioarele în nisip, fără griji și primind toată dragostea noastră într-un loc de vis. Am ales Maldive pentru că noi am mai fost, ne place enorm și de fiecare dată descoperim lucruri noi, peisaje de vis și activități pentru toată familia. Ne-a cucerit natura, culorile, particularitățile culturale, tot ce înseamnă acest loc spectaculos. Îmi place mult grija pe care o au cei din acest resport de a păstra natura cât mai neatinsă, de a o proteja, asta este extraordinar și armonia cu natura dă o energie fantastică locului, energie bună pe care o simțim din plin”, a declarat Sandra Stoicescu pentru EVZ.
Sara se joacă cu sora mai mare
De departe, cea mai fericită este fiica jurnalistei, Sara, cu atât mai mult cu cât se bucură și de prezența surorii mai mare, Bianca.
„Sara este în al nouălea cer, se bucură din suflet, așa cum doar un copil poate să simtă, de tot ce o înconjoară. E totul nou pentru ea și descoperă entuziasmată fiecare colțișor exotic al acestui loc minunat în care ne află, Am văzut și noi, astfel, că Maldive este perfect pentru o vacanță de familie. Ne simțim în siguranță, ceea ce este extrem de important în această perioadă, avem toate facilitățile pentru distracție în familie cu Sara, care are doi ani și patru luni, și cu Bianca, fiica lui Sergiu, care are 24 de ani. Mă bucur că am ales această destinație și că Sergiu și-a petrecut această zi importantă așa cum și-a dorit”, ne-a mai declarat prezentatoarea știrilor „Observator”.
Maldive este una dintre cele mai sigure destinații
Nu întâmplător românii aleg din ce în ce mai des această destinație, ci pentru că Maldive este una dintre cele mai sigure locuri în contextul Covid, cu atât mai mult cu cât multe țări continuă să fie pe lista roșie, cu risc epidemiologic crescut. Astfel că în această perioadă tot mai mulți caută destinații cât mai exotice, în Punta Cana, Dubai, Republica Dominicană, Zanzibar, nu doar pentru a se bucura de plajă și soare, ci pentru că în aceste zone restricțiile impuse de pandemie sunt mult mai mici, însă și riscul de a se îmbolnăvi are un procentaj extrem de scăzut.
„Când ne gândit la vacanțele din următoarea perioadă, trebuie să verificăm în primul rând care sunt condițiile de călătorie aplicate local, cât și regulile cerute de autoritățile române la întoarcerea din vacanță. Consultanții în turism pot recomanda care este cea mai bună variantă în funcție de preferințele turiștilor, dar ținând cont și de reglementările de călătorie. Toate acestea pentru a elimina supriza neplăcută de a sta în carantină. De asemena, este foarte util ca, înainte de plecarea în străinătate, să încheiați o asigurare privată de călătorie. Acest lucru vă poate ajuta în cazul unor probleme de sănătate, pentru care e nevoie de asistență medicală, să evitați unitățile sanitare aglomerate. Având contracte directe cu peste 500 de hoteluri din destinații exotice din întreaga lume, ofertele includ doar acele hoteluri care au raportul optim calitate/preț și flexibilitatea de a modifica perioada de călătorie pentru a evita orice neplăcere ce ar putea apărea ca urmare a unui eveniment neprevăzut”, a declarat Ana Maria Gherasim pentru EVZ, Sales Manager la una dintre cele mai cunoscute agenții de turism.