Fostul şef de la ANTIFRAUDĂ Suceava a fost TRIMIS în judecată de DNA împreună cu alţi

Fostul şef de la ANTIFRAUDĂ Suceava a fost TRIMIS în judecată de DNA împreună cu alţi

Ionuţ Vartic, fost fost șef în cadrul Direcției Antifraudă Suceava pentru instigare la abuz în serviciu.

Vartic este acuzat de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție de săvârșirea a trei infracțiuni de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Din ordonanțele de reținere întocmite de procurori a reieșit că Vartic îl atenționa pe afaceristul Corneliu Ciuchea, reținut, și el, în acest caz, privitor la acțiunile de control care urmau să aibă loc la sediile firmelor sale din Suceava și Fălticeni. „Divulgarea a avut drept scop asigurarea protecției unei societăți comerciale cu care Ciuchea Corneliu derula activități comerciale”, arată DNA.

Potrivit comunicatului DNA privind trimiterea în juidecată, Ionuţ Vartic i-a cerut subordonatei sale, Brânduş Angela, să nu dispună măsurile legale ce se impuneau a fi aplicate cu ocazia efectuării unui control într-un club din Botoşani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iată comunicatul DNA: 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

 

VARTIC IONUȚ DANIEL, inspector șef antifraudă la Direcția Regională Antifraudă Fiscală (DRAF) Suceava, la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu,

 

        CIUCHEA CORNELIU, asociat și administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu,

 

BRÂNDUŞ ANGELA, inspector antifraudă la Direcția Regională Antifraudă Fiscală (DRAF) Suceava, la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu,

 

GOGU MIHAI, inspector antifraudă la Direcția Regională Antifraudă Fiscală (DRAF) Suceava, la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijenţă în serviciu.

 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

 

În perioada 1-6 martie 2014, inculpatul Vartic Ionuţ Daniel, determinat, cu intenţie, de către inculpatul Ciuchea Corneliu, să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, i-a cerut subordonatei sale Brânduş Angela să nu dispună măsurile legale ce se impuneau a fi aplicate cu ocazia unui control efectuat într-un club din Botoşani.

Astfel, inculpata Brânduş Angela a distrus, cu intenţie, o notă explicativă şi a falsificat procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, cu prilejul întocmirii acestuia, prin omisiunea de a insera toate cele patru contravenţii existente. Acest document a fost semnat şi de inculpatul Gogu Mihai, fără a lua cunoştinţă de conţinutul acestuia şi fără a face verificările necesare în condiţiile legii.

Aceste acţiuni au avut ca urmare neaplicarea unor amenzi în cuantum de cel puţin 58.000 lei (ca urmare a existenţei a patru contravenţii), la care se adăuga măsura complementară a suspendării activităţii societăţii pe o perioadă de 3 luni şi confiscarea unei sume de 35 lei.

 

Precizăm că inculpaţii Vartic Ionuț Daniel şi Ciuchea Corneliu au fost trimişi în judecată la data de 01 aprilie 2015 (comunicat nr. 652/VIII/3) pentru infracţiuni care au legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale primului dintre inculpaţi.

 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava.

 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.