Fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, condamnat cu suspendare. Unde va trebuie să muncească acesta, timp de 90 de zile, în folosul comunității
- Vasile Andrei
- 6 iunie 2019, 14:16
Fostul primar al municipiului Pitești, Tudor Pendiuc, a fost condamnat azi la doi ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar legat de asfaltarea unui drum pe o stradă unde locuia secretara sa.
Așa cum arată portalul www.realitateadearges.ro, aceeași pedeapsă a fost primită și de directorul ADP Pitești, Mircea Braniște.
În plus, arată sursa citată, cei doi vor fi obligați, în urma sentinței judecătorești, să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității.
Cele 90 de zile de muncă vor fi neremunerate, iar cei doi au de ales între a munci în cadrul Inspectoratului Școlar Argeș sau la Direcția județeană de Sănătate Publică.
Pe de altă parte, presa locală subliniază că atât Tudor Pendiuc cât și Mircea Braniște fuseseră achitați în prima instanță, prin decizia de anul trecut a Tribunalului Argeș.