Fostul președinte, acuzat de „îndemnuri la răsturnarea puterii" şi „abuzuri de putere"

Fostul președinte, acuzat de „îndemnuri la răsturnarea puterii" şi „abuzuri de putere" Sursa foto: Arhiva EvZ

Biroul de Anchetă Ucrainean, instituţia care se ocupă cu investigaţiile penale ce vizează înalţi responsabili de stat, a transmis Parchetului, dosarul în care apare fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko.

Acesta este acuzat de abuz de putere din timpul mandatului său.

Este posibil ca Poroşenko să fi încercat să „influenţeze ilegal" formarea Înaltului Consiliu al Justiţiei, instanţă ce participă la numirea de judecători, a precizat DBR.

„Statutul lui (Poroşenko) este cel de martor", a precizat biroul de presă al DBR, însă dacă suspiciunile existente vor fi confirmate de Parchetul General fostul preşedinte ar putea rămâne fără imunitatea sa parlamentară şi urmărit penal.

Ne puteți urmări și pe Google News

Infracţiunile invocate de DBR au fost calificate drept „îndemnuri la răsturnarea puterii" şi „abuzuri de putere", fapte pasibile de o pedeapsă maximală de şase ani de închisoare.

Luni, serviciul de presă al lui Poroşenko, a afirmat că acesta este „un atac comandat" de Rusia.

Cu puţin timp înainte de a fi ales preşedinte, Moscova a anexat Peninsula Crimeea şi a izbucnit un conflict cu separatiştii proruşi în estul Ucrainei,

Poroşenko a fost învins la alegerile din aprilie 2019 de Volodimir Zelenski, pe atunci actor de comedie în vârstă de 41 de ani.

Poroşenko, om de afaceri foarte bogat, este deja citat în circa zece anchete, inclusiv asupra unei presupuse fraude fiscale, însă până acum niciuna nu a ajuns la Parchetul General.

Aceste anchete au fost declanşate automat în urma denunţurilor depuse de un adversar politic considerat apropiat Moscovei, Andrei Portnov. Acesta este şi un apropiat lui Andrii Bogdan, actualul şef al Administraţiei prezidenţiale ucrainene, potrivit romaniatv.net