Fosta soție a lui Andrei Gheorghe RUPE TĂCEREA. Când a SIMȚIT că A MURIT: „ Mi-e GREU să rememorez. Mi-a zis...”

Fosta soție a lui Andrei Gheorghe RUPE TĂCEREA. Când a SIMȚIT că A MURIT: „ Mi-e GREU să rememorez. Mi-a zis...”

Petruţa Gheorghe, fosta soție a lui Andrei Gheorghe, a vorbit într-un interviu la Antena 3 despre omul Andrei, despre pasiunile sale, dar şi despre faptul că, divorţul nu a reprezentat momentul în care iubirea dintre ei nu a mai existat.

Femeia povestește emoționată că cei trei copii ai săi se înţelegeau de minune cu jurnalistul şi îl priveau ca pe propriul tată, iar la rândul său, Andrei îi trata ca pe copiii săi.

Petruța susține că Andrei nu avea probleme medicale, dar nici nu avea grijă de sănătatea lui. Fosta sa soţie a mărturisit că obişnuia să vorbească frecvent cu el şi că a remarcat o schimbare în comportamentul bărbatului alături de care a fost o perioadă de timp. Se transformase într-o persoană mai liniştită, mult mai calmă şi mai împăcată cu sine.

„Nu avea probleme medicale pe care să le fi ştiut sau pe care să le fi bănuit, în schimb, ce cred că i-a lipsit a fost medicina preventivă, adică, acele controale anuale.(...) Vorbeam în fiecare zi pe Facetime, să ne vedem. Am vorbit cu o seară înainte, se pregătea să vadă nişte filme cu Măriuca, una dintre fetele noastre şi era foarte senin şi împăcat, era aşa de o vreme. Liniştit. Mi-a şi spus cu câteva zile înainte de...că se simte extraordinar de liniştit şi de împăcat. S-a văzut cu prietenii noştri, Roman şi Roxana, cei care au şi galeria, care sunt extrem de apropiaţi şi dragi nouă şi s-a simţit foarte bine. M-am întors acasă şi am vorbit pe Facetime şi era foarte ok”, a povestit Petruţa Gheorghe.

Petruța a mai povestit că  Andrei era un om care iubea tot ce îl înconjura cu pasiune, având o capacitate de dăruire remarcabilă. „El a iubit enorm. Şi-a iubit copii, toţi copiii. Pe fiica lui, Anastasia, pe copiii mei. El iubea totul cu patimă, iubea radioul, iubea cărţile, oamenii frumoşi, oamenii deştepţi. Iubea tot, tot!”

Petruţa a declarat că a simţit că ceva nu era în regulă cu Andrei atunci când nu i-a răspuns la telefon pentru mai bine de 12 ore. Un alt semnal de alarmă a fost faptul că maşinile jurnalistului se aflau în garaj, căci el ieşea în oraş fără maşină. Întrebată când s-a gândit că ar fi ceva în neregulă, aceasta e răspuns: „Mi-e greu să rememorez asta. Când nu a răspuns la telefon şi erau toate maşinile în garaj. El nu pleca niciodata fără maşină de acasă”.