Forme de viață misterioase au fost găsite sub gheaţa din Antarctica. Oamenii de ştiinţă sunt nedumeriţi după această descoperire. Un grup de oameni de ştiinţă a făcut o descoperire uimitoare sub stratul de gheaţă din Antarctica.
Primele întrebări pe care le-au pus au fost: „Ce mănâncă? De cât timp sunt acolo?”. Pentru că apele de sub Antarctica sunt printre cele mai inospitaliere medii de pe planeta noastră.

Forme de viață misterioase au fost găsite sub gheaţa din Antarctica

Este întuneric iar temperaturile sunt sub zero grade în permanenţă, şi totuși aceste forme de viaţă rezistă acolo. Cercetătorii au străpuns un bloc de gheață din Antarctica departe de lumină sau căldură. Pe fund au găsit o structură imensă care găzduiește mai multe specii.

Pentru prima dată când în acest mediu ostil au fost găsite creaturi care își trăiesc viața atașate unui singur loc.

Parcă s-a descoperit o capsulă a timpului (Foto. O cameră video coborâtă în tunelul forat)

imaginea articolului principal

Locul era considerat un mediu ostil pentru orice formă de viaţă, dar straturile de mâl din adâncime reprezintă o capsulă a timpului, capabilă să păstreze ADN-ul unor forme de viaşă care au trăit acolo de milenii. S-au descoperit organisme care datează probabil de aproape 100.000 de ani.

„Această descoperire este una dintre acele cele mai norocoase. Ne trimite într-o altă direcție. Ne arată că viața marină din Antarctica este incredibil de specială. Descoperirea noastră ridică mai multe întrebări decât răspunde. Cum ar fi cum au ajuns acolo? Ce mănâncă? De cât timp sunt acolo? Sunt aceleași specii pe care le vedem în afara bloculuide gheață sau sunt specii noi? Și ce s-ar întâmpla cu aceste comunități dacă gheața s-a prăbușit? Sunt întrebările pe care şi le pune biogeograful Huw Griffiths de la British Antarctic Survey.

Majoritatea vieții de pe Pământ se bazează pe Soare pentru supraviețuire. Dar în adâncurile întunecate unde nu ajunge niciodată lumina soarelui, ființele vii folosesc o strategie diferită. Un ecosistem chemosintetic a fost descoperit și într-o peșteră din România.

Multe dintre speciile descoperite sunt susceptibile a fi noi pentru ştiinţă. Cercetătorii cred că organismele care trăiesc în lacurile subglaciare ar putea oferi indicii despre modul în care viaţa ar exista pe alte planete.

Cercetări recente au descoperit că organismele care trăiesc sub ghețari chimiosintetizează hidrogenul. Ecosistemele chimiosintetice care se bazează pe metan au fost găsite și în ocean. S-a găsit chiar o scurgere de metan în apele antarctice.

Aceste forme de viaţă sunt capabile să supravieţuiască în lipsa oxigenului

„Pentru a răspunde la întrebările noastre va trebui să găsim o modalitate de a ne apropia de aceste animale și de mediul lor – și asta este sub 900 de metri de gheață, la 260 de kilometri distanță de navele în care se află laboratoarele noastre”, a spus Griffiths .

„Aceasta înseamnă că, în calitate de oameni de știință, va trebui să găsim modalități noi și inovatoare de a le studia și de a răspunde la toate noile întrebări pe care le avem”, spune expertul, potrivit  sciencealert.