De ce ideile socialiste au devenit din nou atât de atractive, în ciuda faptului că, fără excepție, fiecare experiment socialist din ultimii 100 de ani s-a încheiat cu un eșec nefast?
Zitelmann: Spuneți că fiecare experiment socialist până în prezent a trecut prin trei faze. Care sunt aceste trei faze?
Niemietz: În prima fază, perioada lunii de miere, intelectualii din întreaga lume sunt entuziaști de sistem și îl elogiază. Acest entuziasm este urmat întotdeauna de o a doua etapă, „perioada scuzelor”, care se stabilește atunci când eșecurile sistemului devin mai cunoscute. În această fază, intelectualii susțin încă sistemul, dar tonul lor devine furios și defensiv, probabil pentru că suferă de o disonanță cognitivă. Aceștia recunosc anevoie o parte din deficiențele sistemului, dar încearcă să-i învinovățească pe sabotorii capitalisti, forțele străine sau boicoturile imperialiștilor americani. Sau încearcă să relativizeze aceste eșecuri, vorbind despre lucruri rele care nu au legătură care se întâmplă în altă parte: „Dar acolo…?” În cele din urmă, în a treia fază, intelectualii neagă faptul că a fost vreodată o formă de socialism, într-un stadiu „social-real”. Aceasta este etapa în care intelectualii susțin că țara în cauză - de exemplu Uniunea Sovietică, China maoistă sau acum Venezuela - nu a fost niciodată „într-adevăr” o țară socialistă.
Zitelmann: Oamenii care se numesc astăzi socialiști recunosc de obicei faptul că experimentele socialiste au eșuat în trecut. Dar învață ei lecțiile corecte din aceste eșecuri?
Ne puteți urmări și pe Google News
Niemietz: Absolut nu. Socialiștii care critică stalinismul și alte forme ale socialismul istoric real nu reușesc întotdeauna să analizeze motivele economice ale eșecului acestor sisteme. Analizele lor atacă precaritatea drepturilor și libertăților democratice din aceste sisteme, dar alternativele pe care le formulează se bazează pe o viziune vagă a „democratizării economiei” sau „controlului muncitorilor”. Dar acestea sunt exact aceleași principii care au stat la baza sistemelor socialiste eșuate din Uniunea Sovietică și din alte țări. Când socialiștii contemporani vorbesc despre o versiune a socialismului neautocratic, neautoritar, participativ și umanitar, ei nu sunt atât de originali pe cât cred. Aceasta a fost întotdeauna ideea. Asta au spus mereu socialiștii. Nu din lipsă de încercare nu s-a dovedit niciodată așa. Proiectele socialiste nu încep cu aspirații totalitare, ci doar sfârșesc astfel. Manifestul lui Lenin din 1917 „Statul și Revoluția” nu arată deloc ca un model pentru o societate totalitară. Se citește ca un model, pentru a utiliza termenul actual la modă, de „socialism democratic”. Socialismul este întotdeauna democratic și emancipator în aspirațiile sale, dar opresiv și autoritar în practica sa reală.
Zitelmann: În cartea dvs. nu menționați „socialismul democratic”. Totuși, tocmai acestea sunt modelele pe care socialiști ca Bernie Sanders le subliniază, de exemplu atunci când face referire la Suedia.
Niemietz: Sanders oscilează de mult timp retoric între „socialismul democratic” și „democrația socială”. Aceasta nu este o diferență de grad. Este o diferență fundamentală și nu o poți avea în ambele sensuri. „Socialismul democratic” este doar socialism, cu o modificare lipsită de sens, dar care sună bine. „Democrația socială”, pe de altă parte, este o economie de piață capitalistă cu taxe mari, servicii publice finanțate cu generozitate și un stat generos al bunăstării. Așa poți descrie Scandinavia sau, într-adevăr, cea mai mare parte a Europei de Vest, astăzi. A existat într-adevăr o perioadă, în anii 1970 și 1980, când Suedia se apropia periculos de socialismul „democratic”. Pentru Suedia, aceasta a fost o perioadă de relativ declin economic, care a culminat cu criza de la începutul anilor 1990. Acest model a fost abandonat din motive întemeiate. Suedia este acum, din nou, o economie de piață relativ liberală, deși cu o povară fiscală grea. În termenii scorului de ansamblu în diverșii indici ai libertății economice, ei nu sunt atât de mult în spatele SUA. Există oameni care confundă „socialismul democratic” cu „democrația socială”. Aceștia sunt, de obicei, aceiași oameni care pretind, în mod eronat, că sistemul Uniunii Sovietice nu era „socialism, ci comunism”.
Cu toate acestea, întoarcerea socialismului ca mișcare de masă nu este rezultatul unor astfel de confuzii semantice. Figurile mai articulate și mai categorice din noua mișcare socialistă spun foarte clar ce înseamnă pentru ele „socialism” și, cu siguranță, înseamnă „a nu fi ca Suedia sau Danemarca”. Unii dintre ei își definesc în mod specific ideea de socialism în contrast cu social-democrația în stil nordic și în opoziție cu aceștia, pentru că nu doresc nimic de-a face cu aceștia din urmă. Pentru ei, „socialism” înseamnă proprietatea publică asupra mijloacelor de producție, distribuție și schimb. Și cel puțin în asta - sunt de acord cu ei.
Autor Rainer Zitelmann
Traducerea: Cristina Zaharia - RADOR
Recomandările noastre
