Fondurile de pensii private obligatorii, Pilonul II, avea active în valoare de 87,37 miliarde lei, la finalul lunii iunie 2022. Erau în creștere cu 3% față de nivelul înregistrat la 30 iunie 2021, în timp ce Pilonul III, însuma 3,3 miliarde de lei.
Un raport al ASF, Autoritatea de Supraveghere Financiară, a arătat că "Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au focalizat într-un procent de 88% în active românești, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor românești sunt reprezentate de titluri de stat sau acțiuni listate la BVB".
De asemenea, titlurile de stat dețineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 51,558 miliarde de lei, respectiv 59,01%. Pe locul doi se aflau acțiunile, cu 21,545 miliarde de lei (24,66%). Obligațiile corporative se aflau pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 7,529 miliarde de lei, respectiv 8,62% din totalul activelor.
Situația fondurilor de pensii private
Din datele ASF se înțelege că fondurile de pensii private obligatorii aveau 7.878.374 milioane de participanți în luna iunie. De asemenea, pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN și Vital, informează Agerpres.
De asemenea, fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 3,3 miliarde de lei, la 30 iunie 2022. Erau în creștere cu 2% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeași dată a anului trecut, potrivit unui raport al ASF. "Cele mai multe investiții au fost efectuate local (92%), majoritatea fiind denominate în lei (91%)", este menționat în document. În același timp, titlurile de stat dețineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 1,974 miliarde de lei, respectiv 59,81%. Pe locul doi se aflau acțiunile, cu 872,644 milioane de lei (26,43%). Obligațiile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 158,802 milioane de lei, respectiv 4,81% din totalul activelor.
Mai mult decât atât, datele ASF arată că fondurile de pensii facultative aveau 589.750 de participanți în iunie. Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea și Raiffeisen Acumulare.
Pilonul II de pensii private a înregistrat o pierdere în primul semestru din acest
Președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România, Radu Crăciun, a declarat că românii care au în plan să se pensioneze ar trebui să mai aștepte. Declarația lui a venit în contextul în care la Pilonul II de pensii private a înregistrat o pierdere în primul semestru din acest an de 7%, adică aproape șapte miliarde de lei.