Focar nou de COVID 19 la Spitalul Județean Ploiești ! 80 de cazuri în rândul personalului

Focar nou de COVID 19 la Spitalul Județean Ploiești ! 80 de cazuri în rândul personalului

Un nou focar de COVID-19 a fost depistat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, aproape 80 de cazuri fiind înregistrate în total în rândul personalului unităţii sanitare.

Potrivit datelor comunicate, vineri, de Prefectura Prahova, şase noi cazuri de îmbolnăvire în rândul personalului SJU au fost identificate, fiind astfel declarat focar de COVID-19 la o nouă secţie a spitalului.

Purtătorul de cuvânt al SJU Ploieşti, Violeta Tănase, a declarat, pentru AGERPRES, că acest focar este la Secţia de neurologie, unde sunt infectate şase asistente şi infirmiere. Anterior, aici a fost înregistrat un caz pozitiv la un medic.

În total, aproape 80 de membri din rândul personalului spitalului, inclusiv medici, asistenţi şi infirmieri, sunt infectate cu noul coronavirus, a precizat sursa citată.

Astfel, focare active sunt la secţiile de Interne, care este închisă pentru că aici doar un doctor a fost testat negativ pentru SARS-CoV-2 şi nu se poate asigura linia de gardă, Chirurgie 1, Gastroenterologie, Ortopedie, Nefrologie şi Neurologie.

Şi Secţia de Diabet este închisă temporar, cu toate că aici au fost depistaţi pozitivi doar pacienţi, însă decizia a fost luată întrucât secţia funcţionează pe acelaşi tronson cu cea de Interne, care este închisă din imposibilitatea asigurării liniei de gardă.

În aceste condiţii, în secţiile în care sunt focare de COVID-19 au fost restricţionate internările, în sensul că se internează doar urgenţele majore, a precizat Violeta Tănase.

În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Prahova au fost raportate 35 de cazuri noi de infectare şi încă trei decese asociate bolii.

Până astăzi, 24 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 42.394 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

25.349 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.918 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.864. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 301 pacienți.

Pe teritoriul României, 845 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.420 de persoane se află în izolare instituționalizată.De asemenea, 6.810 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 39 de persoane.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.053.656 de teste. Dintre acestea 22.532 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.839 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.693 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 432 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 24 iulie.

Ne puteți urmări și pe Google News