FMI îşi dublează banii

FMI îşi dublează banii

Autorităţile române vor afla, în această săptămână, ce sume am putea primi din afară pentru ca economia să fie susţinută în următorii doi ani.

Veşti bune pentru statele lovite de criză care au nevoie urgentă de bani pentru a se redresa: resursele financiare ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) vor fi dublate sau chiar triplate. Această decizie a fost luată, sâmbătă, la Horsham, Marea Britanie, de miniştrii de finanţe din cele mai puternic industrializate 20 de state, reunite în grupul G20.

Angajamentul va fi validat pe 2 aprilie, în cadrul întâlnirii dintre şefii de stat şi de guvern ai G20, care se va desfăşura la Londra.

În prezent, FMI dispune de fonduri de 200-250 de miliarde de dolari. Extinderea crizei economice în toate ţările lumii i-a făcut pe europeni să ceară dublarea sumelor, americanii solicitând chiar triplarea resurselor financiare. România, la câţiva paşi de acord În această perioadă, România ne gociază cu reprezentanţii FMI condiţiile unui pachet de ajutor financiar. La acest pachet vor contribui atât Fondul, cât şi Comisia Europeană, alături de alte instituţii financiare internaţionale, cum ar fi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Investiţii.

Potrivit declaraţiilor făcute recent de preşedintele Traian Băsescu, în următoarele zile va fi finalizată evaluarea din care vor putea fi trase concluziile despre suma pe care o va împrumuta România, precum şi dacă se va încheia un acord pe un an sau pe doi ani.

Senatorul Varujan Vosganian, fost ministru de finanţe, a afirmat, sâmbătă, la Iaşi, citat de Mediafax, că ţara noastră ar trebui să obţină de la organismele internaţionale un împrumut în valoare de 19-21 de miliarde de euro. El a precizat că avem nevoie de împrumut pentru finanţarea deficitului public şi pentru calmarea investitorilor, banii urmând să vină în tranşe.

Pentru a lucra cu date care reprezintă situaţia reală din România, guvernul va fi obligat să revizuiască estimările oficiale privind evoluţia economiei în 2009, este de părere europarlamentarul Daniel Dăianu. În opinia sa, autorităţile trebuie să negocieze cu FMI un acord flexibil, care să nu aibă prevederi imuabile.

Ne puteți urmări și pe Google News