FMI: Centrul şi Estul Europei nu vor intra în incapacitate de plată
- Adam Popescu
- 24 februarie 2009, 11:02
Statele din Europa Centrală şi de Est, cele mai afectate de criza financiară globală, nu vor intra în incapacitate de plată, a declarat şeful departamentului pentru Europa al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Marek Belka.
"Nu văd pericolul ca statele cu cele mai grave probleme financiare să nu fie capabile să-şi plătească datoriile", a declarat Belka.
Valutele din Europa de Est s-au devalorizat semnificativ în raport cu euro, în ultima perioadă, influenţate de temerile că statele din regiune se vor confrunta cu o criză financiară asemănătoare celei din anii '90 din Asia.
Opiniile oficialului FMI sunt împărtăşite de Anders Aslund, economist şef pentru Europa de Est, Ucraina şi Rusia în cadrul Institutului Peterson.
"Este improbabil ca Ucraina să intre în incapacitate de plată. Acest stat poate contracara efectele crizei financiare deoarece a luat măsurile necesare din timp" a precizat Aslund, subliniind, însă, faptul că Ucraina are nevoie de mai multe reforme sociale şi economice.
Ungaria şi Letonia se numără printre statele membre ale Uniunii Europene (UE), neincluse în zona euro, care au beneficiat de sprijinul FMI în ultimele luni.
Belka, fost premier al Poloniei în perioada 2004-2005, consideră că UE ar trebui să cheltuiască mai mult pentru a susţine statele membre cu probleme, atât din, cât şi din afara zonei euro.
CITIŢI ŞI Consideraţi că acordul cu FMI este benefic pentru economie?