Florin Piersic împlinește, astăzi, 88 de ani. Povestea de viață a marelui actor
- Emma Cristescu
- 27 ianuarie 2024, 09:42
Astăzi, 27 ianuarie, Florin Piersic împlinește 88 de ani. Marele actor a avut un succes formidabil pe plan profesional, dar și sentimental. El a jucat în numeroase spectacole de teatru și filme și a rămas unul dintre cei mai cuceritori bărbați din țară.
Florin Piersic s-a născut pe 27 ianuarie 1936 în Cluj, iar astăzi, 27 ianuarie, împlinește 88 de ani. Este al doilea copil în familia lui Ștefan și a lui Vera Piersic. El a mai avut o soră, însă aceasta a avut un sfârșit tragic la vârsta de 15 ani. Părinții actorului erau din Bucovina, iar acesta și-a petrecut copilărie la Corlata, Pojorâta, Cjvana și Cernăuți.
Florin Piersic și-a dedicat viața teatrului
Piersic a absolvit Liceul de băieți Nr. 3 din Cluj. Iar apoi a urmat cursurile la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (IATC, astăzi UNATC). În facultate i-a avut colegi de generație pe: Geta Angheluța, Ioana Bulca, Ica Matache, Lucia Mara, Dumitru Furdui, Cosma Brașoveanu.
Florin Piersic a debutat pe scena Teatrului Național din București cu rolul „Richard”, în melodrama „Discipolul diavolului”. După aceea au urmat zeci de roluri memorabile în spectacole, precum: „Tragedia Optimistă”, „Oameni și șoareci”, „Orfeu în Infern” și multe altele, în care s-a remarcat prin geniu, talent și devotament.
Floric Piersic, „Făt-Frumos al cinematografiei autohtone”
Marele actor a jucat și în numeroase filme. A început cariera în cinematografie cu rolul „Tănase” în filmul „Ciulinii Bărăganului”, după care s-a făcut remarcat în rolul „Harap-Alb” în filmul „De-aș fi Harap Alb”. Rolul care i-a adus celebritatea a fost „Mărgelatul”, în filmele: „Drumul oaselor”, „Trandafirul galben”, „Marele Bucureștilor”, „Masca de argint”, „Colierul de Turcoaze” și „Rolul care se plătește”.
În tinerețe, el a fost considerat „Făt-Frumos al cinematografiei autohtone”. „Arătam grozav de bine. Îmi place să mă văd în filmele vechi, în Harap Alb, în altele, când mă văd îmi vine să mă pup pe ecran, dar mi-e frică să nu mă curentez”, a spus actorul.
Toate femeile s-au îndrăgostit de el
De-a lungul timpului, actorul a avut mai multe relații cu femei celebre din teatrul românesc, dar doar trei l-au convins să se căsătorească. Prima soția a lui Piersic a fost Tatiana Iekel. Cei doi s-au întâlnit la Paris în 1958, iar după doi ani s-au căsătorit. În urma relației lor a rezultat un copil, și anume Florin Piersic Jr. După 16 ani, în 1974 cei doi au divorțat.
La scurt timp, Piersic a cunoscut-o, într-un autobuz, pe Anna Szeles. Între cei doi a fost dragoste la prima vedere și, în 1975, s-au căsătorit. Au împreună un băiat, pe nume Daniel. Ei au divorțat după 10 ani din cauza infidelităților actorului.
În 1993, Piersic s-a căsătorit pentru a treia oară, cu Anna Torok, de profesie contabilă. Aceștia s-au cunoscut în avion, în 1986. Femeia îi este soție și în prezent marelui actor.
În urmă cu ceva vreme, actorul a mai spus că nu are planuri de viitor, dar că speră să rămână sănătos. El a declarat că femeia din viața lui îl ajută să nu cadă.
„Ce planuri să am la vârsta asta? Păi, nu știu cum să spun, e o vârstă la care... recunosc, mă țin de femei să nu cad. Dar adevărul e că nu am niciun plan. Nu am planuri. Decât să fiu sănătos.”