Florin Piersic: „Îmi vine să mă împușc, dar nu am gloanțe”. Ce îl bagă în depresie pe marele actor

Florin Piersic: „Îmi vine să mă împușc, dar nu am gloanțe”. Ce îl bagă în depresie pe marele actor Sursa foto: Arhiva EVZ

Florin Piersic a împlinit anul acesta vârsta de 87 de ani, iar la fel ca întotdeauna, îndrăgitul actor a fost pus pe glume. Prezent la Festivalul de Film Cinemaiubit de la Brașov, el a glumit cu spectatorii și a făcut și haz de necaz de situația în care se află.

Florin Piersic a mărturisit că nu mai vrea sub nicio formă să se gândească la vârsta pe care o are, iar de fiecare dată când o face îi vine să se împuște. „La ziua mea de naștere, când am împlinit aproape 100 de ani, trebuie să vă spun. De câte ori vorbesc de vârstă, îmi vine să mă împușc, dar nu am gloanțe. Pe cuvântul meu”, a mărturisit Florin Piersic.

Florin Piersic, pus pe șotii

Prezent în Brașov, acolo unde a fost difuzat filmul Harap Alb, în care a jucat la 30 de ani, actorul le-a mulțumit organizatorilor pentru grija pe care au avut-o față de actorii care au venit la Festival, glumind din nou pe seama vârstei sale.

„Toți sunteți tineri, sunteți nemaipomeniți. Și gata, toți îmi spun „La mulți ani!”. Care „La mulți ani?” La 80 și 100 de ani, cât am eu acuma, iar „La mulți ani?” Care „La mulți ani?”. Omul ăsta, pe care recunosc că îl am în suflet, Cătălin, și care a organizat împreună cu Adrian Bucă, să îi dea Dumnezeu sănătate, a avut o grijă de noi, splendidă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aseară, umbla de la o masă la alta, să ne întrebe dacă e bună mâncarea, dacă am mâncat… Bravo! Să vă dea Dumnezeu sănătate, copii. Și anul viitor să mai faceți o sărbătoare fără mine. Pentru că eu nu o să fiu…”, a mai spus Florin Piersic.

Mai mult, Florin Piersic a făcut și o glumă pe seama lui Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, care se afla și el în sală, mărturisind că e pus pe șotii.

„Mergem să ne întâlnim cu publicul spectator. Ce, numai Covaci să fie genial și să fie cu toți instrumentiștii după el? Mă, nu ți-e rușine? Pe noi nu ne iei? Puțin. Că voi cântați pe la toate sălile. Vreau să spun că, de fapt, sunt pus pe șotii, vorba vine”, potrivit viva.ro.