Florin Colgiu, preşedintele TNL Buzău, suspendat din partid

Florin Colgiu, preşedintele TNL Buzău, suspendat din partid

Preşedintele TNL Buzău, Florin Colgiu, reţinut de procurorii DNA pentru complicitate la luare de mită, în formă continuată, a fost suspendat din partid, până la clarificarea problemelor cu justiţia, potrivit deciziei Biroului Politic Judeţean al PNL Buzău, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al PNL Buzău, în conformitate cu prevederile tranzitorii ale statutului PNL ca urmare a fuziunii dintre PNL şi PDL, există posibilitatea operării de modificări în structurile de conducere paritare ale celor două foste partide, structuri ce asigură împreună conducerea tranzitorie a noului partid.

Procurorii DNA l-au reţinut sâmbătă noaptea pe Florin Colgiu, preşedintele TNL Buzău, în dosarul în care a fost prins în flagrant în timp ce primea mită şeful CJ, Cristinel Bîgiu. Florin Colgiu, finul lui Cristinel Bîgiu, ar fi cel care a intermediat mita.