Florin Chilian, declarație incredibilă despre manele. Ce muzică și ce artist asculta compozitorul în copilărie

Florin Chilian, declarație incredibilă despre manele. Ce muzică și ce artist asculta compozitorul în copilărie Sursă foto: Youtube

Muzicianul Florin Chilian a vorbit deschis despre copilăria sa, despre gusturile sale muzicale și, evident, a spus ce părere are despre manele.

Florin Chilian a povestit că el a crescut cu Dan Armeanca, cel despre care s-a spus că este „tăticul manelelor”. Compozitorul a fost coleg de clasă cu una dintre surorile manelistului. Acest lucru l-a făcut pe Chilian să aprecieze foarte mult manelele. Artistul a mai adăugat că el nu ascultă muzică prea des, dar cele mai multe piese sunt realizate acum pe ritm de manele.

„Nu ascult muzică, la câtă gălăgie am în cap. Mai ascult câteodată NAȚIONAL FM în mașină. Și e acolo o descărcare, un reflux gastric de vorbe care a ajuns să anuleze înțelesul cuvintelor, și eu știu de ce. Mama imbecililor e mereu gravidă, una peste alta asta e, lumea trebuie să meargă înainte. Trebuie să facă cântece, să facă piese. Toate au pe spate ritm de le spunem manele”, a spus Florin Chilian.

Compozitorul a mai adăugat că toți artiștii din România folosesc manelele pentru a-și cumpune melodiile, iar în cele din urmă iese „un fel de țigănie arăbească”. Mai mult decât atât, Chilian consideră că și în spatele muzicii ușoare românești se află tot ritmuri de manele. „Și cu texte din alea de «eu te-am iubit, dar m-ai părăsit, dar e ora nouă și afară plouă». Și atât de mult e o vomă de cuvinte!”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Florian Chilian, despre copilăria sa cu Dan Armeanca

Florin Chilian a spus că celebra melodie a lui Vali Vijelie „Să iubești două femei” s-a transformat acum în „Să iubești șapte femei, să le vrei pe toate trei, cu fiecare zi a săptămânii». Compozitorului i se par cele două piese amintite mult mai „decente” față de cele care sunt interpretate acum de români. Chilian a mărturisit că el a crescut cu melodiile lui Dan Armeanca.

„Am copilărit cu Dan Armeanca. Am fost cu sora lui în clasă, jur. În Sălăjan, acolo, la 112, am fost cu una din surorile lui în clasă, în clasa întâi și a doua. Manea știi ce e? Un gen în muzica cultă, pe cuvântul meu de onoare. «Barbu Lăutaru» e manea, «Bordeiaș, Bordei, Bordei» e manea. Nu asta cu dușmani, așa i-a zis Dan, manea, și așa a rămas, dar nu e manea. Și dacă vrei să vezi de textele lor cele mai multe, du-te în Herăstrău să vezi că nu-i vorba de țigani, e vorba de români!”, a mai spus Florin Chilian în timpul podcast-ului „Altceva cu Adrian Artene”.