Florin Călinescu cere, în instanţă, un nou contract cu Armata

Florin Călinescu cere, în instanţă, un nou contract cu Armata

Actorul Florin Călinescu nu vrea să piardă niciun contract cu Ministerul Apărării (MAp), care i-ar mai putea "umple" conturile firmei Pro Optica cu câteva milioane de euro.

Deşi, de curând, a pierdut licitaţia organizată de MAp, iar contestaţia i-a fost respinsă de Consiliul Naţional de Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), Pro Optica cere „să i se facă dreptate“ la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit documentelor care vor fi luate în discuţie azi de magistraţi, este vorba de o licitaţie iniţiată de MAp, în iulie, pentru achiziţionarea de „aparatură de vedere şi ochire pe timp de noapte, pentru armament“, în valoare de 67,7 milioane de lei (peste 16,7 milioane de euro). CNSC a decis însă anularea licitaţiei după ce Sagem Defence Securite, firma care concura cu Pro Optica, a arătat că ministerul nu a specificat clar parametrii tehnico-tactici ai produselor solicitate. Pro Optica cere acum „reluarea procedurii de licitaţie de la faza analizei ofertelor depuse atât de ea, cât şi de firma concurentă, în vederea adjudecării contractului“.

În ultima perioadă, firma actorului Florin Călinescu (care şi-a anunţat candidatura pentru un post de senator în Argeş, din partea PNL) a obţinut de la MAp 32 de contracte, în valoare totală de 30 de milioane de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News