Editura Evenimentul si Capital

MAMA MOARTĂ ținută ÎN CASĂ timp de 8 luni NU E BANC! A pierdut un TEZAUR. POVESTE cu LIVIU VASILICĂ

Autor: | | 11 Comentarii | 38235 Vizualizari

Evenimentul zilei a stat de vorbă cu teleormăneanul care și-a ținut mama moartă în casă timp de 8 luni. Povestea lui Florian este, fără îndoială, a unui om bolnav, dar este și istoria unui eșec al societății. Cei precum Florian nu mai sunt țărani autentici, ci sunt reziduurile expulzate de infernala mașinărie a civilizației. Și sunt atât de rupți de realitate, încât nici măcar griji nu mai au. Ei au o altă tablă de valori, într-o altă parte a conștiinței, departe de frica de Dumnezeu și alte chestiuni bisericești. Vă invităm în lumea lor.

Drumul dintre Roşiorii de Vede şi Turnu Măgurele are o topografie aparte. Eşti în mijlocul Câmpiei Române, dar şoseaua te poartă pe un fel de curmătură care pare să lege două dealuri a căror existență, culmea, nu o poți înțelege. Asta pentru că, pe cât de înșelătoare este perspectiva, pe atât de imperceptibilă este declivitatea. Și totuși, de sus, de acolo, de pe limba aceea de asfalt cârpit, ai impresia că te afli la înălțime și că poți scruta infinitul. Sau o fi doar iluzia călătorului ostenit de monotonia câmpiei, înfometat după excrescenţele reliefului, plictisit de nimicul seismic al zonei. Cert este că, dacă din când în când nu ai întâlni câte un semn de circulaţie ruginit de vânturile de sud, dar înclinat în sens invers de Crivățul de nord, ai zice că eşti pe un fel de drum al oaselor. Și unde să te ducă gândul atunci când eşti în câmpie dacă nu spre resemnare, fie ea și metafizică, pentru că, după câteva ore de mers prin pustiu, e imposibil să nu te întrebi dacă viața ta nu e tot o călătorie liniară spre nimic sau, mai rău, spre inutil.

Iarna, peisajul este dezolant. Materia mestecă, și mestecă vizibil, pentru că toate casele de paiantă par pe picior de plecare, purtând prin pereți ADN-uri de părinți, unchi și bunici, schimbându-și mereu forma, întruchipându-se întotdeauna altfel. Dar aici totul este organic, iar dacă n-ar fi așa, n-ar mai avea, probabil, niciun farmec. Până și gardurile au poveștile lor, căci șipcile au înțeles mai bine confruntarea cu timpul, poate chiar mai bine decât oamenii din spatele lor.

La un moment dat, în stânga și în dreapta câmpul coboară brusc. Bucuria abruptului ține puțin, pentru că o cotim spre Salcia și, după ce șoseaua plonjează nebunește, revenim la planul orizontal de până atunci. E un sat ca orice sat sudic românesc, pe jumătate părăsit de oameni. Părăsit cu ură. E satul lui Zaharia Stancu, în care odinioară țăranii purtau botnițe la culesul viei pentru a nu mânca boabele de struguri.

Nici astăzi oamenii nu par departe de acele vremuri, iar viaductele moderne, făcute cu bani europeni, par desprinse din alt decor. Puțini dintre ei știu să scrie și să citească. Ei sunt urmașii Deliormanului, ai pădurii nebune descrisă de Dimitrie Cantemir în “Primele războaie ale Ţării otomane cu domnul Mihai Viteazul”. Căci Teleormanul de astăzi are o istorie fascinantă.

Florian pare şi el rătăcit din timpuri imemoriale. Are alură de teleormănean, seamănă izbitor cu Liviu Vasilică, - şi nu doar la mustaţa lăutărească, ci şi la conformaţie, căci e slab precum murgul din melodiile celebrului interpret de muzică populară – dar și cu Liviu Dragnea.

E latifundiar

Ograda lui pare răscolită de herghelii întregi de cai sălbatici, pentru că nimic nu stă în picioare. Toate lucrurile stau într-o rână, parcă aşezate de mâna destinului, parcă lipsite de intervenţia omului, fără vreo logică sau vreun scop anume. “Aici Radio România, Actualităţi. Ora exactă”, se aude dintr-un radio vechi, din acela rusesc, din care aveau bunicile noastre. Cerdacul casei este îndărătul a trei coloane de beton, toate cu grave probleme inginereşti, ţinute într-o inerţie imposibil de calculat cu formulele matematice actuale. Din câtă fizică știu eu, întreaga casă ar fi trebuit să se fi prăvălit deja. Câteva pisici cu ochii zemoşi stau tolănite la intrare şi abia se sinchisesc de prezenţa oaspeţilor. “Astea sunt doamnele mele”, spune Florian mândru, chit că cel puţin una dintre feline e, de fapt, motan.

E fericit când vede pet-urile de bere pe care le deșert în cerdac. Țuica a terminat-o la o lună după ce a făcut-o. “Cât ai scos anul ăsta?”. “Vreo 50 de kile”, îmi spune zâmbind.

Îmi spune că n-are ce să facă în singurătatea de-acolo. “Prieteni ai?”. „Am pe dracu. Mai vine Costică a lui Grigore cu o bere, mai vorbim și noi...”. Îmi arată fericit actele de proprietate. Arde de nerăbdare să vadă ce reacție am. Le citesc și rămân uimit: “Bre, matale ești latifundiar”. Mă privește cu neîncredere, nu e foarte sigur dacă glumesc sau nu. Adică ce, e și el cineva pe lumea asta? “Bre, ai 10 de hectare, tu știi ce înseamnă asta? Ai 100.000 de metri pătrați”. Cam știe, dar vrea să-i mai spun. Această izbândă materială îl ridică, măcar în conversație, din noroiul în care literalmente trăiește.

A pierdut un tezaur

Fiul lui Dancila a dat BAC-ul la Grup Scolar Videle! Ce nota a putut sa ia...

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI