Fiul lui Dan Adamescu vrea continuarea procesului de divorț

Fiul lui Dan Adamescu vrea continuarea procesului de divorț

Alexander Adamescu, fiul fostului om de afaceri Dan Adamescu, susține într-un comunicat de presă că, dincolo de argumentele juridice în procesul de divorț intentat de Carmen Palade, există „oameni din umbră” care susțin interesele acesteia.

 Astfel, la ultimul termen, Carmen Palade a cerut închiderea dosarului pentru că Dan Adamescu a decedat. În motivarea cererii, avocații fostei soții au explicat că omul de afaceri a decedat după ce o instanță a dispus divorțul dintre cei doi, astfel că acțiunea fiului moștenitor este nelegală. În relică, avocații lui Alexander Adamescu au solicitat judecătorilor de la Tribunalul Bucrești continuarea procesului. Aceștia au arătat că omul de afaceri Dan Adamescu a decedat când încă procesul era pe rol și că, în conformitate cu Codului Civil, „acțiunea de divorț promovată de un soț decedat în timpul procesului poate fi continuată de moștenitorii acestuia, prin sintagma „în timpul procesului” înțelegându-se intervalul cuprins între momentul promovării cererii de divorț și momentul pronunțării hotărârii definitive de către instanța de apel”. Pe de altă parte, Alexandre Adamescu susține că fosta soție a tatălui are interese majore ca judecătorii să respingă cererea și că există persoane „din umbră” care o susțin în acest demers. „Aceste aspecte mă îndreptățesc în a fi circumspect în ceea ce privește motivele, dar și susținerea de care are parte Carmen Palade, din diferite arii de influență. Oare completul de judecată este supus la presiuni de aceste arii de influență, din moment ce amână două săptămâni pronunțarea pe elemente stipulate foarte clar în lege?”, notează Alexander Adamescu, în comunicat. Magistrații Tribunalului București se vor pronunța asupra acestor solicitări peste două săptămâni.