Obișnuiam să gândesc că teoriile conspirative sunt refugiul celor lipsiți de putere și celor needucați. Convingerea că forțe misterioase și secretoase manipulează evenimentele mondiale era apanajul celor rămași pe dinafară, navigând pe internet ori țipând pe străzi. Cei de pe coridoarele puterii aveau mai multă minte. După cum le place funcționarilor publici britanici să șoptească, atunci când lucrurile o iau la vale e vorba de obicei de „o gafă, nu o conspirație”, scrie jurnalistul Gideon Rachman în Financial Times.
Însă adepții teoriilor conspirative s-au mutat de pe străzi în palate. Au devenit președinți de țări, inclusiv în Turcia și Brazilia. În SUA, Donald Trump - care vede pretutindeni comploturi împotriva sa - își plănuiește revenirea politică. Dar cel mai periculos adept al teoriilor conspirative dintre toți e Vladimir Putin, care acum amenință lumea cu războiul nuclear.
Discursul lui de săptămâna trecută, în care a anunțat anexarea ilegală a unor părți din Ucraina, a fost plin de gândire conspirativă. Conform lui Putin, întregul Occident nu „vrea ca noi să fim liberi; ei vor ca noi să fim o colonie [...] Ei vor să fure de la noi”. Cu alte ocazii, Putin și importanți consilieri ai săi s-au referit la teoria conspirativă a „miliardului de aur”. Aceasta susține că Occidentul e convins că planeta are resurse suficiente doar pentru a susține 1 miliard de oameni - și prin urmare intenționează să dezmembreze Rusia și să-i fure resursele. Săptămâna trecută el a pretins că Vestul a abandonat religia și a îmbrățișat „satanismul”.
E tot mai evident că Putin crede sincer în multe dintre teoriile conspirative pe care le vehiculează. Acțiunile lui sunt determinate de ani și ani de o viziune profund conspirativă despre lume. El a insistat în mod repetat că „revoluțiile colorate” din Ucraina și Georgia nu au fost mișcări democratice spontane, ci „puciuri” fabricate de serviciile secrete occidentale.
Putin este periculos într-un mod unic. Dar nu e și singurul președinte care e adept al teoriilor conspirative. În timp ce se confruntă cu perspectiva înfrângerii electorale, președintele brazilian Jair Bolsonaro promovează ideea unei ample conspirații a stângii menite să fure alegerile. El a adoptat și teoria nedovedită cum că virusul care provoacă Covid-19 a fost creat în laborator.
Giorgia Meloni, care va fi probabil noul premier al Italiei, e atrasă și ea de teorii conspirative. A flirtat cu teoria „marii înlocuiri” - care susține că există un plan al elitelor financiare de a dilua cultura creștină europeană prin încurajarea imigrației. Aparent, obiectivul ar fi ca europenii să fie transformați în sclavi și consumatori lipsiți de creier, văduviți de identitatea lor națională și de gen.
Cu o tristă predictibilitate, Meloni a afirmat - la fel ca Trump ori ca Viktor Orbán în Ungaria - că principalul personaj care-i subminează țara e finanțistul și filantropul evreu de 92 de ani George Soros. „Când ești un sclav, acționezi în interesul lui Soros”, a declarat ea.
Un alt conducător puternic care perorează contra lui Soros e Recep Tayyip Erdoğan. Președintele turc pune adesea vina pentru problemele economice ale țării nu pe seama propriei sale inepții, ci pe a unui misterios „lobby al ratei dobânzii” care ar urmări chipurile să le impună oamenilor de rând dobânzi cămătărești.
Ascensiunea lui Trump a spulberat orice iluzie cum că democrațiile consacrate ale Occidentului ar fi imune la acest gen de lucru. Fostul - și poate și viitorul - președinte și-a lansat cariera politică promovând minciuna „birther” - conform căreia Barack Obama nu s-ar fi născut în SUA. Iar de atunci a fost mereu un promotor prolific al teoriilor conspirative. Lucru care a culminat în 2020 cu insistențele lui cum că i s-ar fi furat victoria la alegerile prezidențiale.
Teoriile conspirative există de secole, încă de pe vremea arderii vrăjitoarelor și dinaintea ei. Dar în actuala eră a globalizării la ele sunt receptivi în mod special naționaliștii extremiști, care văd forțe străine obscure în spatele oricărui eșec ori umilințe suferite de țara lor.
A te retrage în asemenea teorii înseamnă a te retrage din realitate, lucru care la rândul său atrage alte dezastre. Pe măsură ce lucrurile merg și mai rău, tendința naturală a unui adept al teoriilor conspirative este să insiste și mai abitir, pretinzând că dezastrul creat de măsurile sale este o nouă probă care validează conspirația inițială.
Presiunea evenimentelor îi poate determina chiar și pe factori decizionali care în mod normal sunt raționali să apeleze la confortul facil al teoriilor conspirative. În toiul crizei zonei euro am întâlnit decidenți ai UE care flirtau cu ideea că toată debandada fusese pusă la cale de fonduri speculative - în cârdășie cu Financial Times. Acum, când i-a venit rândul Regatului Unit să treacă prin malaxorul financiar, unii comentatori britanici de dreapta suspectează o conspirație străină menită a deraia Brexit-ul.
Acei lideri care sunt deja înclinați spre o gândire conspirativă tind să devină chiar și mai paranoici, pe măsură ce situația se agravează. (În cuvintele nemuritoare ale lui Kenneth Williams din „Carry on Cleo” [comedie britanică din '64 - n.trad.]: „Infamie, infamie, toți vor să-mi facă rău mie”.) Discursul lui Putin de săptămâna trecută e un exemplu clasic. Tot ce i-a mers rău Rusiei după decizia lui de a invada Ucraina a fost invocat drept nouă probă a demonicei conspirații occidentale care „justificase” din capul locului respectiva invazie.
Fostul cancelar german Angela Merkel afirma acum câțiva ani că Putin a pierdut contactul cu realitatea și trăiește „pe altă lume”. Acea lume e una în care inamicii din umbră și comploturile abundă. E lumea teoriilor conspirative. Partea tragică e că imaginația bolnavă a lui Putin a dezlănțuit acum un război inutil, brutal și tot mai periculos. (Rador)