„La Institutul de Filosofie, în anii ’70, aveam un coleg care, înainte de a deveni «logician», fusese croitor la APACA – rememorează Gabriel Liiceanu într-o notă datată vineri, 21 iunie. Avea în el o mitocănie rabelaisiană, deturnată și domolită de voluptatea cu care obișnuia să relateze scene al căror erou era și pe care, oricine în locul lui, le-ar fi păstrat pentru sine”.
Urmează și o scurtă descriere fizică: „Totul, în spectacolul pe care îl oferea acest om, era sporit de o fizionomie extraordinară: avea structura unui jucător de rugby din linia a treia, mâinile uriașe, capul masiv în formă de pară, ochii mici și călcătura lată”.
Gol în oglindă
O ultimă și decisivă tușă: „A ținut să ne comunice din prima clipă în care a venit printre noi, membrii secției de epistemologie și logică condusă de Henri Wald, că își începe ziua contemplându-se minute în șir, gol, în oglindă”.
Acum, că personajul principal a fost deja prezentat, să dezvelim miezul anecdotei: „Într-o dimineață brumoasă de toamnă – amintește Liiceanu -, a venit la Institut cu o sticlă de must din care ne-a oferit câte un păhărel, îmbiindu-și mai ales colegele să bea, pentru că era «bun și dulce». Apoi ne-a povestit cum făcuse mustul”.
Ritual bahic
Acum e acum!
Gabriel Liiceanu: „Strugurii, al căror must tocmai îl băuserăm, fuseseră prelucrați astfel: logicianul nostru și soția lui (purtând numele suav de Candida) se dezbrăcaseră goi-pușcă, se urcaseră în cadă și, la un moment dat, inspirați de ritualul bahic pe care îl resuscitau într-un apartament de bloc din Militari, trăiseră, scăldați pe jumătate în must, o toridă scenă de amor pe patul de struguri din cadă”.
Fabuloși Candida și croitorul-logician, fabuloși!
„Două-trei doamne – mai reține Liiceanu -, care ascultau povestea cu paharul gol în mână, au părăsit biroul în grabă, cu batista la gură”.