Vi se pare că lumea a ajuns un balamuc? Că mulți dintre cei care conduc destinele Occidentului (politicieni, ziariști și oameni de cultură) au pierdut complet contactul cu realitatea și iau decizii care, mai devreme sau mai târziu, vor duce la distrugerea totală a civilizației europene?

Eu spun că n-ar trebui să ne mirăm prea tare. Mulți dintre cei care au construit eșafodajul filosofic care stă la baza politicii progresiste de astăzi erau fie perverși, fie nebuni de legat.

De altfel, de când Revoluția Franceză l-a scos pe marchizul de Sade de la casa de nebuni ca să-i dea un rol în Convenția Națională, extrema stângă a adunat în jurul ei cohorte de descreierați. N-am să vă vorbesc despre cultul pe care stânga franceză, de la Jacques Derrida la Michel Foucault, îl are pentru de Sade.

Nici despre faptul că boema culturală a lumii artistice mondiale îl idolatrizează astăzi pe marchiz. Există suficiente exemple despre deraiajele reale ale unora dintre cei considerați marii gânditori ai lumii ca să ne mai oprim asupra unor plăceri deviante. E un lucru bine cunoscut că Sartre și tovarășa lui de viață organizau orgii la care participau și minore.

A scris-o negru pe alb fosta lor jucărie sexuală Bianca Lamblin în cartea sa „Mémoires d’une jeune fille dérangée”.

Un alt mare luptător pentru drepturile minorităților și imigranților, Cohn-Bendit, (fostul conducător al mișcărilor studențești care au dat Franța peste cap în 1968) a povestit într-una din cărțile sale despre experiențe sexuale cu fetițe de 5-6 ani. Apoi, a spus râzând că totul a fost o invenție menită să șocheze morala burgheză.

Dar exemplele nu se opesc aici. Părintele revoluției sezuale- Wilhelm Reich (cel de la care a pornit ideologia LGBT) a ajuns la bătrânețe să vâneze OZN-uri cu un aparat inventat de el. În această galerie impresionantă de nebuni, filosoful marxist Louis Althusser ocupă un loc central.

Timp de 30 de ani, Althusser a predat filosofia la Ecole Normale. Nu e vorba despre orice școală, ci despre o instituție mai importantă ca statut decât o universitate, întrucât produce, în mod tradițional, elita națiunii franceze- de la episcopi până la președinți. Iar Althusser a avut un rol major în educația acestor generații. Ușa apartamentului său era mereu deschisă pentru cei tineri, în rândul cărora se bucura de o mare simpatie.

Cu toate astea, Althusser era nebun cu acte. Suferea de schizofrenie și tulburare bipolară și era nevoit să-și ia des concedii pentru a se intena pentru tratament. Nici viața de familie nu era normală, soția sa Helene era nevoită să accepte umilințe cumplite din cauza efuziunilor publice ale filosofului pentru tinerele sale metrese.

Bătrânețea a făcut ca Althusser să nu se mai poată controla aproape deloc. Pierduse practic simțul realității. Îi vorbea soției sale de planurile sale de a ataca un submarin atomic sau de a jefui o bancă. Nici prietenii nu erau scutiți de neplăceri. Deși nu știa să cânte, Althusser a cumpărat un pian și și-a îngrozit ore în șir musafirii cu improvizații delirante.

Apogeul nebuniei a fost însă strangularea propriei soții, într-un soi de ritual ciudat în care cei doi soți purtau rochii. După ce își sugrumă soția, Althusser o ia la fugă prin curtea Ecole Normale țipând. Medicului instituției, alertat de Althusser, vine să o vadă pe Helene, dar nu mai e nimic de făcut.

Louis Althusser, care avea în momentul crimei 62 de ani, nu a făcut nicio zi de închisoare. De fapt, nici nu a avut loc un proces. Date fiind antecedentele sale medicale, a fost internat câțiva ani într-un spital de boli nervoase. S-a stins în 1990, după ce a reușit să descrie într-o carte momentul în care și-a omorât soția.

Poate că toată această poveste vi se pare un fapt divers și, până la un punct, aveți dreptate. Ceea ce a urmat după publicarea postumă a autobiografiei filosofului este însă greu de înțeles. Cartea s-a vândut rapid- 40 000 de exemplare în numai câteva luni. S-a produs imediat și un documentar în două părți despre viața filosofului.

Puțini au fost însă cei care au îndrăznit să spună ceva rău despre nebunul periculos care vreme de 30 de ani a otrâvit gândirea tinerei elite franceze. Dimpotrivă, unii i-au înălțat ode. „El a fost ultimul revoluționar” a declarat Elisabeth Roudinesco, istoric și psihanalist cu rădăcini românești, adăugând că Althusser este "ultimul gânditor din Franța care ne-a făcut să credem că este posibilă o revoluție".

Roudinesco are dreptate, o revoluție marxistă, ca aceea la care visa Althusser nu mai este astăzi posibilă, cu toate batalioanelor de asalt ale Antifa. Dar filosofia pe care el și ceilalți gânditori de stânga au profesat-o decenii la rând își arată astăzi roadele otrăvite.

O putem vedea în tot Occidentul, unde nu revoluția este marea amenințare, ci sinuciderea celei mai frumoase civilizații pe care a dat-o vreodată umanitatea.