Filiera Verde: Cum au scos-o Mami și Tati Thunberg pe Greta "la produs"

Filiera Verde: Cum au scos-o Mami și Tati Thunberg pe Greta "la produs"

În mai 2018, Rentzhog și Olsson devin președinte, respectiv membru, al conducerii think-tank-ului Global Utmaning (Provocare Globală), fondat de Kristina Persson, fiica și moștenitoarea miliardarului Sven Olof Persson. Mogul de stânga, după modelul Soros, Kristina este sindicalistă de carieră, politiciană social-democrată din vremea lui Olof Palme, fostă adjunctă a guvernatorului băncii centrale a Suediei și „ministră a viitorului” între 2014 și 2016 în guvenul Stefan Lofven. Este adeptă a curentului New Age: vorbește despre reîncarnările sale și modul în care comunică cu morții.

Petter Skogar, alt membru în board-ul de conducere al Provocării Globale, este directorul general al celei mai mari asociații a patronatului din Suedia, KFO.

Un alt membru este Johan Lindholm, președintele Sindicatului Muncitorilor din Construcții și membru al conducerii Partidului Social Democrat.

În conducerea Global Utmaning se află și Anders Wijkman, fost vicepreședinte (până în 2018) al Clubului de la Roma, președinte al Consiliului pentru Obiective de Mediu și președinte al Asociaței pentru Industrii Reciclabile din Suedia.

Tot din conducerea Global Utmaning, face parte și Catherina Nystedt Ringborg, fostă CEO a Apelor Suedeze, consilieră la Agenția Internațională de Energie, fostă vicepreședintă a colosului energetic ABB și membră a companiei de investiții în energia verde Sustainable Energy Angels. Din conducerea acestei firme fac parte toate personalitățile din domeniul energetic suedez, mai ales foști membri ai conducerii ABB.

În decembrie 2018, We Don’t Have Time și Global Utmaning au lansat cea mai recentă viziune a Clubului de la Roma, al cărui vicepreședinte era Wijkman, Planul Urgenței Climatice. La lansare, confirmă Rentzhog, a fost invitată și Greta Thunberg.

Ideile apocaliptice ale Planului par scoase din gura Gretei Thunberg (și viceversa).

„Nu este nimeni în spatele meu, cu excepția mea”, spunea ea cu naivitate.

Dar în jurul Gretei fojgăie o întreagă rețea de activiști, politicieni și industriași, simțind că adolescenta cu sindrom Asperger este o găină cu ouă de aur.

Mecanismul este de o simplitate uluitoare: industriașii fabrică utilajele și componentele pentru producerea energiei refolosibile, politicienii fac legile care promovează acest tip de energie și scot de pe piață concurența nucleară sau fosilă, activiștii exercită presiune asupra opiniei publice (inclusiv prin înspăimântare și fanatizare), pentru a suporta costurile sociale uriașe ale schimbării.

Deasupra tuturor a fost așezată Greta, pe post de zeiță a Pământului, a cărei voce inocentă și tunătoare trebuie să mâne omenirea spre pocăința verde.

Ne puteți urmări și pe Google News