Iată povestioara

Un bătrân care avea trei copii, trei băieți vânjoși și frumoși ca brazii, era pe patul morții. Ce s-a gândit el, ca, înainte de a pleca la Cel de sus, este bine și normal să stabilească cui și cât din agoniseala unei vieți, lasă odraslelor sale moștenire.

Zis și făcut. I-a chemat deci pe cei trei feciori și le-a zis:

– Dragii mei, mi s-a apropiat sorocul. Vreau să vă las ca moștenire tot ce am agonisit. Pentru aceasta vă dau o sumă de bani, iar voi vă duceți și cumpărați ceea ce credeți de cuviință, ca să puteți umple coliba aceasta în care voi muri. Cine va reuși să înfăptuiască acest lucru, rămâne moștenitor.

– Bine tată, așa vom face.

Așa că primul băiat și cel mai mare, a luat banii și a plecat. Peste puțin timp s-a întors cu o căruță de lemne. Dar nu a reușit să umple coliba așa cum dorea bătrânul. A plecat și al doilea băiat. Acesta a cumpărat o cantitate mare de fulgi. Pene de găină. Dar nici el nu a reușit să umple coliba. Al treilea băiat s-a dus și a cumpărat o lumânare. A intrat în colibă, a arătat-o tatălui și pentru că acesta nu vedea prea bine, A APRINS-O.

IMEDIAT, coliba s-a umplut de o lumină plăcută și mângâietoare, pătrunzând în cele mai ascunse colțuri. Bătrânul și-a văzut copiii. Copiii l-au văzut pe bătrân. Parcă totul se schimbase. Parcă totul era mai la vedere, mai plăcut, mai îmbietor și totul a fost cuprins de o liniște sufletească binefăcătoare. Atunci bătrânul, parcă readus la viață, cu fața luminată și înbujorată a spus: „Fiule, tu să fii moștenitorul meu. Iar pacea și armonia, dreptatea și adevărul, cumpătarea și înțelepciunea să vă însoțească în VECII- VECILOR, AMIN”.

Durerea mea, poate și a altora

– Dacă n-ar fi existat un NERO, Împărat al Imperiului Roman

– Dacă n-ar fi existat un HITLER, un STALIN, un PUTIN, un Voiculescu, un Hrebenciuc, un Mazăre, un Vanghelie și toată pleiada aceasta de gangsteri, cunoscuți și necunoscuți încă, NU CUMVA viața noastră ar fi fost mai bună, mai luminată și plină de fericire, de încredere și armonie ??? POATE.

Cu stimă, Moș Naftalină

Miresme

Dacă vrei să cunoști adevărata mireasmă a vremurilor pe care le trăim, ei bine, ia un loc temporar pe trotuar în stația RATB, vizavi de Gara de Nord din București, în dreptul maidanului care marchează fizic și olfactiv intersecția bd-lui Gh. Duca cu celebra calea Griviței!

Am avut azi dimineață norocul (ghinionist) să descopăr vizual, în compania mai multor cetățeni nevinovați, ce așteptau ca și mine să vină un autobuz, sursa care marchează zona cu un miros de neconfundat. Pe maidanul cu noroi era o foșgăială de indivizi tineri și jerpeliți, ciudați și cam instabili pe două picioare, precum și câțiva maidanezi patrupezi, roind în jurul unei guri deschise de canal, prin care unii dintre acești concetățeni, bărbați și femei, dispăreau în adânc, ca pe urmă să reapară aceiași sau alții – fiind, totuși, greu de identificat după cum arătau. Pe trotuar, lângă gărdulețul maidanului, alți doi negociau confidențial cu al treilea, care se pare că era așteptat cu nerăbdare de tot restul companiei și de un altul, mai ciudat, care plimba impleticit, de coarne, o bicicletă nouă-nouță, care nu se lega deloc cu posesorul ei (adevărat?).

Dar neașteptata surpriză, cireașa de pe tort, a fost o apariție intempestivă, fulminantă, alb-neagră, ce a irupt din hăurile canalului: un tânăr tuciuriu bărbos, cu o pălărie albă texană și un parpalac alb, ale cărui poale fluturau în viteza cu care această nouă vedetă a dimineții fugea grăbită, în văzul tuturor, spre copacul bătrân din mijlocul maidanului. Ajuns acolo, și-a lepădat fulgerător în jos blugii jegoși și, așezat pe vine, s-a ușurat pe îndelete, fără să se sinchisească de mulțimea de ochi care încerca să nu-l vadă. Apoi, frunzele în culoarea ruginie a toamnei i-au fost cât de cât de ajutor. Imediat a devenit alt om (?). S-a integrat nonșalant vecinilor săi de canal, sprijinindu-se plin de sine pe picioarele răscrăcărate și cu mâinile infundate nepăsător în buzunare.

Atunci am realizat că acest fost scuar din fața gării este, de fapt, latrina ecologică în aer liber, biodegradabilă, a unei terne civilizații paralele, cu care s-ar putea colabora, dar nu există un interes oficial cu adevărat. Poate numai în campaniile electorale, când se acordă pomeni fără acoperire multor categorii de cetățeni, printre care și asistaților social, cum sunt și cei de mai sus. Ah, da! Mai sunt niște ajutoare sporadice în alimente din partea unui ONG sau altul, li se dau gratis și seringi de unică folosință, pentru evitarea infectărilor cu hepatite și cu HIV/SIDA, dar nu se aduc pe maidan măcar două toalete ecologice. Culmea este că nu se spune nimic despre sursele care aprovizionează continuu tagma cu droguri. Interesant!

Alexandru Ghillis, București

Dragi cititori,

Această pagină vă este dedicată în fiecare sâmbătă. Am vrea să cuprindă cât mai multe semnale de la dumneavoastră, de aceea vă rog să ne trimiteți texte scurte, despre lucruri de interes public, lucruri care vă frământă și cărora nu le-ați găsit rezolvare. Așteptăm scrisorile dvs. pe adresa: „Evenimentul zilei, bd. Dimitrie Pompeiu nr 6, sect. 2, București”. Cea mai interesantă epistolă -Scrisoarea săptămânii – va fi premiată cu un abonament pe trei luni la EVZ.

Vă rog să treceți și un număr de telefon, pentru a vă putea contacta ușor. Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape! Să aveți o săptămână minunată!

Simona Ionescu, redactor șef

Te-ar putea interesa și: