Fiecare cu Brătianul mă-sii

Alecu Racoviceanu; Sursa: Arhiva EVZ

Luni s-au împlinit 146 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, la 24 mai 1875.

Chiar și pentru cei din ale căror cărți de istorie lipsea pagina asta evenimentul a fost semnalat strident, pentru că toți liberalii și-au pus la poza de profil rama foto special creată. Așa cum se prefigura pe Facebook, marcarea celor 146 de ani părea un motiv de mândrie de apartenență la un grup care continuă lupta pentru principiile care cândva au ajutat la făurirea României Mari.

În loc de asta, membrii principalului partid de guvernământ s-au dat în spectacol, îmbrăcând fiecare pe scena lui haina dezbinării.

Președintele partidului a organizat o manifestare la Muzeul I.C. Brătianu, de la Vila Florica, din localitatea argeșeană Ștefănești.

Ludovic Orban a fost aproape singur la manifestare. Klaus Iohannis era la Bruxelles, iar Florin Cîțu era ”pe ultima sută de metri cu pregătirea PNRR”. Așa să fi fost sau Cîțu nu a vrut să se afișeze cu Orban, a cărui funcție o vizează la Congresul din septembrie? Poate că i s-a spus că este periculos să te afișezi cu Orban în această perioadă sau poate că mica enigmă are o soluție mult mai simplă.

Sărbătoarea liberală a fost organizată într-un loc care își leagă numele de al lui Ludovic Orban.

În decembrie 2019, la puțin timp de la preluarea puterii, Orban anunța: ” Am aflat astăzi o veste pe care nu mă pot abţine să nu v-o împărtăşesc. După cum ştiţi, în acest an, pentru prima oară, pesediştii din Argeş ne-au interzis să aniversăm înfiinţarea PNL, pe 24 mai, ne-au interzis să sărbătorim această aniversare la Vila Florica. Există un Dumnezeu în toate. Vila Florica va reveni în administrarea Ministerului Culturii, pentru că se încheie perioada de dare în administrare către Consiliul Judeţean Argeş”.

Pe 24 mai 2020, în plină pandemie, Orban a inaugurat Muzeul I.C. Brătianu, transformând evenimentul într-o victorie personală, ”premiul” fiind imaginea de continuitate a partidului măreților înaintași. El spunea, la aniversarea a 145 de ani: ”De 30 de ani noi, liberalii, am venit aici la Vila Florica să sărbătorim aniversarea datei de înfiinţare a PNL.

Anul trecut am păţit un lucru la care nu m-aş fi aşteptat niciodată: baronii PSD din judeţ ne-au interzis să venim la Vila Florica pentru a sărbători aniversarea partidului. Parcă Dumnezeu ne-a oferit această ocazie ca după un an de zile, la aniversarea a 145 de ani, să reuşim ca Vila Florica unde organigrama personalului care se ocupa de administrarea Vilei Florica conţinea mai mulţi chelneri decât muzeologi pentru a organiza petrecerile noii nomenclaturi (...) iată că şi prin intermediul unui concurs de împrejurări care a readus în proprietatea statului şi în administrarea Ministerului Culturii dar şi prin intermediul unei activităţi laborioase a unor oameni entuziaşti (..)iată că putem să dăm românilor un loc în care să se întâlnească cu istoria”.

Astfel, recucerirea Vilei Florica de către liberali este un fapt legat de numele lui Orban, pentru partidul pe care îl conduce este o victorie pe care el și-o asumă în totalitate.

Dacă ar fi acceptat să vină în Argeș, Florin Cîțu ar fi fost un personaj secundar la festivități, ar fi asistat neputincios la discuții despre cum locul traditional de sărbătoare al liberalilor a fost redat partidului de actualul președinte de partid.

Așa că a căutat și el pe unde a putut un Brătianu al lui. L-a găsit pe Facebook și l-a onorat cu o ramă la poza de profil și un mesaj.