O fetiță de 13 ani își vinde desenele ca să facă rost de bani pentru cei 3 frățiori. CAMPANIA FAPTE BUNE
Editura Evenimentul si Capital

O fetiță de 13 ani își vinde desenele ca să facă rost de bani pentru cei 3 frățiori. CAMPANIA FAPTE BUNE

Fetița a strâns bănuți și și-a cumpărat ghete de iarnă. Acum vinde desene pentru frățiorii ei. FOTO: TVR
Autor: | | 0 Comentarii | 585 Vizualizari

Adina Ion, o fetiță de 13 ani din comuna Săgeata, județul Buzău, își vinde desenele ca să poată strânge bani ca ea și frățiorii ei să aibă ce mânca. Mama copiilor a rămas fără serviciu și muncește prin sat cu ziua. Tatăl copiilor a plecat de doi ani în Anglia, dar nu le trimite nimic odraselor sale. În schimb, noi, toți ceilalți, putem ajuta.

Familia Ion își duce zilele la marginea satului Săgeata, comuna cu același nume, din județul Buzău. Cele 5 suflete, mama și patru copilați minori, trăiesc de pe o zi pe alta într-o casă de pământ, din mila celor din jur.

Adina, fetița de care vorbim, va împlini 13 ani pe 1 februarie. Ca orice copil, de ziua ei vrea să își pună o dorință și să sufle în lumânările de pe un tort. Dar are puține șanse ca asta să se împlinească. Mama ei abia dacăare bani să le cumpere un colț de păine. Fetița, însă, nu se lasă. Desenează de zor ca să-și vândă desenele și, cu banii strânși, să poată pune pe masă ceva de mâncare. Povestea ei a început când a fost nevoită să facă rost de bani ca să-și cumpere ghete pentru școală.

„Mă simt bine că am câștigat perechea, n-am primit-o așa, degeaba”, a mărturisit fetița jurnaliștilor de la TVR.

Ion, cel mai mare dintre copiii familiei, are 15 ani și învață la un liceu din Buzău. Face naveta și, chiar dacă îi este greu, merge înainte, să-și facă un viitor mai bun.

„Vreau să termin liceul, să iau BAC-ul și să mă înrolez în armată”, spune adolescentul.

Andrei, frățiorul lui de 9 ani, încă se uită la desene animate. Râde din când în când, deși nici pentru el copilăria nu e cum ar trebui. Alături de el, în pat, doarme mezinul familiei, Alin. Doarme ghețuit lângă sobă și visează povești frumoase. Pentru că viața acestor copilași e frumoasă doar așa, în vise.

Mama lor, Carmen Ion, își freacă mâinile a neputință. Sunt nopți când nu doarme la gândul că nu le poate oferi copiilor ei nimic. Au fost zile când a renunțat la porția ei ca să ajungă mâncarea pentru cei mici. Când au aflat de pe rețelele de socializare că Adina își vinde desenele, oameni cu suflet au sărit în ajutorul copilei, iar autoritățile locale dau și ele o mână de ajutor, aducând familiei lemne pentru foc și ce mai pot, notează TVR.

Mama celor 4 copilași a rămas fără serviciu și, de câțiva ani, lucrează cu ziua pe unde apucă, prin comună. Soțul ei e plecat de doi ani în Anglia, dar de o jumătate de an nu le a mai trimis nimic copiilor.

Dacă vreți să dați o mână de ajutor familiei Ion, puteți dona bani sau le puteți trimite lucrușoare și produse alimentare neperisabile prin poștă, pe adresa:

Satul Săgeata, Comuna Săgeata, județul Buzău, str. Mirea T. Alexandru, nr.4, cod poștal 127525, pe numele Carmen Ion.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate